Femeie tâlhărită în scara blocului 

 

Joi, 11 septembrie 2025, ora 9:33, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că unei femei i-ar fi fost smulși cerceii, în timp ce se afla în scara unui bloc din municipiul Galați. 

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o femeie în vârstă de 75 de ani ar fi fost deposedată de cercei de către o persoană necunoscută, în timp ce se afla în scara imobilului de domiciliu. 

În cauză au fost demarate cercetări, în vederea identificării autorului și luării măsurilor legale ce se impun, transmite IPJ Galați. 

 

Update: În urma unor activități complexe de cercetare desfășurate de polițiștii din cadrul celor cinci secții urbane ale Poliției Municipiului Galați, împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic, în mai puțin de 12 ore de la comiterea faptei, persoana cercetată a fost identificată și depistată de către polițiștii Secției 3 Poliție Galați, în zona Drumului de Centură. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din municipiul Galați. 

În urma audierii acestuia și a administrării materialului probator, s-a stabilit că bărbatul este bănuit de comiterea a patru fapte prin același mod de operare, în municipiul Galați, respectiv prin deposedarea unor femei în vârstă, prin smulgerea de bijuterii din metal prețios. Două dintre fapte ar fi fost săvârșite în aceeași zi, 11 septembrie 2025, una pe 23 iunie a.c. și una pe 6 septembrie a.c. 

Pe baza probatoriului administrat, în cursul serii de 11 septembrie 2025, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. Acesta urmează să fie prezentat astăzi, 12 septembrie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere corespunzătoare, transmite IPJ Galați. 

 

Mai multe amănunte la știrile TVR: