Lansare de carte la Tecuci 

 

Casa de Cultură din Tecuci, în colaborare cu Cenaclul Literar „Calistrat Hogaș”, vă invită la un eveniment cultural de excepție – Lansarea volumului „Trilogia iubirii – Cartea a II-a”, semnat de scriitorul Aurel Scarlat. 

 Evenimentul va avea loc joi, 2 octombrie 2025, ora 16, la Sala Studio a Casei de Cultură Tecuci.  

Volumul, apărut la Editura „Phoebus” Galați, continuă seria dedicată temei iubirii, prin care autorul explorează trăiri și experiențe umane autentice, păstrând totodată un stil personal și profund. 

Lansarea va fi prezentată de scriitorul Iulian Bostan, iar discuțiile vor fi moderate de poetul Dan Vîță, președinte al Cenaclului Literar „Calistrat Hogaș”. 

„Publicul va avea ocazia să dialogheze cu autorul, să descopere universul său literar și să participe la un schimb de idei despre rolul literaturii în societatea actuală. Evenimentul este deschis tuturor iubitorilor de cultură și literatură”, anunță organizatorii. 

Intrarea este liberă. Sunteți așteptați!