La ceas aniversar, îndrăgitul profesor Virgil Pavel ne delectează cu o nouă și interesantă carte – FOTO

 

Vremea total neprielnică din dimineața zilei de marți, 7 octombrie 2025, nu a putut împiedica iubitorii de literatură, profesori, prieteni și distinși invitați, să umple Sala Studio a Casei de Cultură din Tecuci, pentru a fi, din nou, alături de profesorul Virgil Pavel la o nouă lansare de carte.

Este vorba de lucrarea intitulată „Puterea cuvântului scris – Scrisori”, o carte cu frumoase coperți cartonate, colorate, cu un număr de 94 de pagini, realizată la Editura Performantica din Iași în anul 2024, editura fiind acreditată de CNCSIS București.

 Cartea se deschide cu un motto semnat de Antonie de Saint-Exupery – „Cel plecat dintre vii, este mai puternic decât cel viu, dacă este cinstită memoria”. Apoi, urmează o dedicație „Excelențelor Liceului nr. 1 Tecuci, profesori, elevi, reprezentați prin acea <floare rară> a Tecuciului – Iulia Gheorghiu și a întregului Arbore care a dat bogate roade!”.

Cuvântul însoțitor al cărții – <Simbolul ștafetei> este semnat de profesoara universitară și apreciat critic literar Lina Codreanu, care începe prin a aminti de marele logofăt al Moldovei, Miron Costin, care în lucrarea memorabilă „Nasc și la Moldova oameni” amintește și de binecunoscutul oraș Tecuci, unde „s-a temeiluit o vatră de cultură” pe orbita căreia s-au statornicit literați de renume precum Costache Conachi, Hortensia Papadat Bengescu, Ștefan Petică, Dimitrie Anghel, Dionisie Duma și alții. Și tot aici, adaugă pietre la templul cultural literații tecuceni contemporani: Ionel Necula, Vasile Ghica, Virgil Pavel, Aurel Brumă, Ștefan Andronache, Ghiță Nazare, Mihaela Gudană, Radu Vladimir, Dan Vîță și alții.

 Profesoara Codreanu vorbește în continuare de cei 10 ani, 2015 – 2025, în care profesorul Pavel a trecut cu mult succes din lumea cifrelor în cea a literelor. Vorbește în continuare de cartea de față amintind de faptul că este vorba aici de cele 12 scrisori pe care profesoara Gheorghiu Iulia le-a expediat profesorului Pavel în perioada august 1974 – martie 1975.

În continuare, găsim Argumentul autorului despre această carte în care spune „Scriu această carte la îndemnul sincer și prietenesc al profesorului scriitor Ionel Necula și amintește perioada 1974 – 1976”. Apoi, autorul ne introduce în lumea și istoria scrisului, începând de la tabletele din argilă, de la scrisul pe papirusurile elaborate de așa numiții scribi, apoi scrierea heroglifică și hieraltică , amintind de prima carte tipărită în limba română de Diaconul Coresi „Tetraevangheliarul”, care conținea 246 foi și care a fost tipărită la Brașov la 30 ianuarie 1561, ajungând la germanul Johannes Gutenberg care a inventat tiparul cu litere mobile de plumb.

 Acum, evenimentul a fost deschis de profesorul Vladimir Radu, membru al Consiliului Local Tecuci, care începe prin a ne spune că vom asista la o manifestare care depășește granițele unui eveniment privat încadrându-se cu siguranță în lumea evenimentelor literare. Ne vorbește în continuare de situația învățământului în general din țara noastră, oprindu-se la Liceul nr. 1 Tecuci, azi CNSH, care de-a lungul anilor a trecut, conform indicațiilor din acele timpuri, de la Liceu teoretic la Liceu Naval, industrial și revenind la ceea ce trebuie să fie azi un liceu – colegiu.

Ne vorbește despre adevărații directori de licee din trecut, în special amintind de Lupu Ciobotaru Victoria și Iulia Gheorghiu, care au rămas înscriși în memoria noastră. Continuă prin a ne prezența lucrarea de față „Puterea cuvântului scris” – pe care o putem considera o continuare a lucrării aceluiași autor „Iulia Gheorghiu, o floare rară a Tecuciului”. Se amintește și faptul că tatăl profesoarei Iulia Gheorghiu, învățătorul Constantin Gheorghiu, a avut contribuții importante la formarea a trei academicieni – Miltiade Filipescu, Iorgu Iordan și Anghel Rugină – foștii lui elevi.

Profesorul Radu continuă prin a ne vorbi de volumul de față care conține 12 scrisori adresate de prof. Iulia Gheorghiu prof. Virgil Pavel, atunci director adjunct al liceului. Scrisorile constituie un adevărat imbold la viață și la activitate, prof. Iulia Gheorghiu de pe patul de spital gândindu-se mai mult la școală decât la sănătatea ei. Prof. Radu remarcă modalitățile de exprimare ale prof. Gheorghiu, cu un limbaj cât se poate de oficial dar încheiat cu o notă familiară, exemplu în scrisoarea cu nr. 10 – „pentru mata, încă odată calde mulțumiri pentru tot și toate și numai bine”. Vorbind de acest mod de exprimare prof. Radu apreciază nivelul scăzut de cunoștințe ale elevilor din ziua de azi apreciindu-l la circa 30 % din valoarea elevilor din trecut.

 A fost apoi invitat să ia cuvântul prof. univ. dr. Teodor Codreanu, critic literar și prozator, membru al Academiei din Chișinău. Începe prin a ne spune că vine cu mare bucurie la Tecuci, apreciind activitatea literară de aici și în special activitatea prof. Virgil Pavel pe care îl consideră un adevărat documentarist liric, care abordează teme diferite, începând de la ofițerul în rezervă Gheorghe Arhip, sculptorul Dan Mateescu, dr. scriitor Ion Hurjui, ultimul fiind apreciat în tinerețe de Zaharia Stancu. În încheiere oferă mai multe volume personale Casei de Cultură, respectiv Bibliotecii, insistând pe volumul său intitulat „Eminescu incorect politic”.

În continuare a luat cuvântul prof. univ. Lina Codreanu, fostă elevă a Liceului nr. 1 și a prof. Iulia Gheorghiu. Spune că revine cu mare drag la Tecuci, apreciind activitatea literară de aici. Subliniază pasiunea literară a prof. Pavel, cel ce a trecut cu mare ușurință din lumea cifrelor în cea a literelor. Se oprește la valoarea documentară a celor 12 scrisori și amintește cu drag că în primii doi ani de liceu, respectiv clasele a VIII-a și a IX-a, preda la matematică prof. Virgil Pavel și la engleză prof. Iulia Gheorghiu.

Luând cuvântul prof. Vasile Ghica apreciază activitatea literară a profesorului Virgil Pavel și recomandă elevilor să iubească cât mai mult literatura.

În continuare a luat cuvântul prof. univ. Servilia Oancea, fostă elevă a acestui liceu, amintind de frumoșii ani de liceu.

 Subsemnatul am intervenit amintind că fratele Aizic Aron, promoția 1959, a avut ca dirigintă la Liceul nr. 2 pe profesoara Iulia Gheorghiu, care organiza interesante activități extra școlare, printre care transpunerea în scenă a piesei „Nota 0 la purtare” de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, piesă jucată și azi, având peste 500 de reprezentații în țară și peste hotare. Am continuat spunând că dacă distinsa profesoară Lina Codreanu a scris un volum despre participarea tatălui ei pe front, eu am avut ocazia să lucrez în învățământ alături de fratele dânsei, regretatul și apreciatul prof. de limba română, Ionică Gheorghe.

În încheiere nepotul profesoarei Iulia Gheorghiu, Gabriel Gheorghiu, venit special pentru acest eveniment, a prezentat interesante date din familia acestora.

Și totul s-a terminat cu distribuire de cărți cu autograful autorului și cu o masă oferită de autor într-un salon alăturat întrucât, alături de lansare și-a serbat și ziua de naștere – pe 9 octombrie împlinind frumoasa vârstă de 89 ani. La mulți ani!

 

Iancu Aizic