
Două persoane transportate la spital în urma unui accident rutier
Luni, 13 octombrie 2025, la ora 12:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Grivița, din județul Galați.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 21 de ani, din aceeași localitate, conducea un autoturism pe strada Valea Călmățuiului, către DJ 254.
La un moment dat, autoturismul ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 51 de ani și un minor, de 5 ani, ambii din localitatea Grivița, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, femeia și minorul au fost răniți și transportați la unități spitalicești pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, transmite IPJ Galați.


