Accident la intrarea în Tecuci

 

Marți, 14 octombrie, în jurul orei 19.35, la intrarea în municipiul Tecuci, în apropierea centrului comercial Ability, s-a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Un autoturism scăpat de sub control într-un sens giratoriu s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au intervenit echipaje de la ISU, SAJ și Poliția Rutieră.

Pompierii care au ajuns la fața locului au descoperit un bărbat aflat în stare de inconștiență, încarcerat în interiorul autoturismului. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost extras dintre fiarele contorsionate și transportat la spitalul din Tecuci.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor care au condus la acest nefericit accident.