
Concursul de șah „Vasile Ploae”
Joi, 23 octombrie 2025, în cadrul programului „Școala Altfel”, la Colegiul Național „Spiru Haret” (CNSH) din Tecuci s-a desfășurat a II-a ediție a Concursului de șah „Vasile Ploae”.
Angrenând elevi de la școli din Tecuci, Matca și Barcea, concursul s-a derulat în sistem elvețian și s-a dovedit deosebit de animat, concurenții demonstrând reale aptitudini în practicarea acestui sport al minții.
Toți participanții au disputat un număr fix de runde (6 X 12 minute), fiecare rundă încrucișând adversari cu un număr de puncte similar. La prima rundă s-a tras la sorți, iar în rundele următoare jucătorii cu cele mai multe puncte au jucat între ei, cei cu mai puține puncte – cu adversari cu puncte similare și așa mai departe.
Evenimentul a fost organizat de profesorii Felix Arhire, Vicențiu Badiu, Dumitru Voinea și moderat de prof. Constantin Mihalcea – antrenor acreditat de Federația Română de Șah, transmite CNSH.
La final, cei care s-au remarcat au fost Andrei Simulescu – câștigătorul Trofeului „Vasile Ploae” și Bogdan Teodor Jîtcă – vicecampion.
Felicitări organizatorilor și participanților!


