
Fără permis și băut la volan, accident garantat. Două autoturisme avariate
Luni, 27 octombrie 2025, la ora 18:12, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Matca, soldat cu pagube materiale.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, pe strada General Dragalina, unde au fost identificate două autoturisme avariate.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto implicați, în cazul unui bărbat în vârstă de 36 de ani a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, bărbatul a fost testat și cu aparatul din dotare privind consumul de substanțe interzise, rezultatul fiind negativ. Verificările efectuate au arătat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, transmite IPJ Galați.


