Sub directa, minuțioasa, atenta supraveghere și organizare a familiei Lidia și Virgil Pavel, luni, 17 noiembrie 2025, începând cu ora 11, la mormântul profesoarei din Cimitirul Eternitatea Tecuci a avut loc comemorarea acestei cu adevărat „Dăscălițe”.

Aceasta, chiar în ziua în care, dacă ar fi trăit, împlinea 92 de ani – era născută la 17 noiembrie 1933, la 11 ani de când a decis să predea în altă lume, poate mai bună, Limba română, obiectul pe care l-a îndrăgit de mic copil, decedată fiind la data de 4 februarie 2014.

 Au fost de față mai mulți colegi de cancelarie, dar și de profesie, printre care Lidia și Virgil Pavel, Vasile Vică Daraban, Vasile Nica, Vasile Ghica, Gheorghe Moraru, Zamfirica Jalbă, Ion Cornenschi, Ștefan Andronache, Vladimir Radu.

De asemenea, au participat: managerul Casei de Cultură, Gabriel  Cristian Călugăru, foștii elevi Costel Agachi și Iancu Aizic, precum și preoții Gheorghe Șușnea și Stelian Chirvase, și ei foști elevi ai distinsei profesoare, care au și oficiat slujba de pomenire.

Profesorul Virgil Pavel a făcut o scurtă prezentare a vieții și activității celei care a fost profesoara Nadejda Nadia Decuseară, după care a mulțumit participanților la eveniment, preoților Șușnea și Chirvase pentru oficierea slujbei cu mențiunea că ambii au fost cât se poate de emoționați atunci când și-au onorat profesoara.

Mulțumiri au fost aduse și dascălului Mihai de la Cimitirul Eternitatea pentru îngrijirea mormântului și confecționarea unei plăcuțe pe care stă scris: „Aici odihnește profesoara Nadejda Decuseară – 17 noiembrie 1933 – 4 februarie 2014. A urmat o masă oferită de organizatori la sala de mese din incinta cimitirului. 

 La final, doresc să vă relatez o amintire din liceu. Așa cum se obișnuia pe atunci, în ultimul an de liceu, mai exact în ultima lună, când urma să terminăm liceul și fiecare să o ia pe drumul dorit, am realizat un caiet Oracol invitând toți colegii să răspundă la 7 întrebări despre viața și viitor. Toți au răspuns cu seriozitate și, exact după 50 de ani, am scos de sub tipar cea de a doua carte a mea cu titlul „După 50 de ani. Jarul nestins al amintirilor”, carte donată foștilor colegi pentru a vedea și mai ales revedea ce au scris ei cu jumătate de secol în urmă.

În aceeasi carte am încercat să realizez o parodie după nemuritoarea poezie Epigonii a marelui Eminescu. Unde marele poet caracteriza poeții care au fost, eu am pus în locul acestora profesorii, așa cum îi vedeam noi, atunci. Și dacă Eminescu a acordat fiecărui poet câte o strofă, iar Bardului de la Mircești – acel rege al poeziei – două strofe, și eu am acordat două strofe profesoarei Decuseară. Iată cum sunau acestea:

„Gândul ni se oprește însă, la cea neclintită stâncă

A înțelepciunii, ce n-a fost atinsă încă

Adevăr  scăldat în minte, cu izvor de judecată

Ce a stat în fruntea școlii, o enigmă adevărată

De elevi și cadre, tot mai respectată, 

Căci respectu-acesta al educatoarei bune

E solid clădit, pe a ei înțelepciune.

Ne plecăm în fața ei, iară și iară

Asta este, directoarea Decuseară!

Pentru ea, veneam, uitând de serviciu și de casă

Frecventam româna, și apoi plecam acasă!”.

Da, așa a fost, cel puțin pentru noi. Dumnezeu să o aibă în pază veșnică!

Iancu Aizic