Cinci persoane rănite în urma unui accident rutier

 

Un accident rutier în urma căruia au fost rănite cinci persoane s-a produs noaptea trecută la Toflea, în județul Galați. La fața locului au intervenit echipaje de la ISU, SMURD, SAJ și Poliția Rutieră Galați.

Potrivit primelor informații, șoferul care a provocat accidentul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul în care se aflau și celelalte patru victime. Se pare că șoferul ar fi fost sub influența alcoolului.

În urma accidentului, un băiat în vârstă de 15 ani a fost transportat în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență pentru Copii din Galați. Alte patru persoane cu răni mai ușoare, cu vârste între 16 și 25 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal din Tecuci.

În cauză a fost deschis dosar penal. Se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.