
Din nou în frumoasa lume a copiilor și a neuitatei copilării – FOTO
Vineri, 12 decembrie 2025, Sala „Ion Petrovici” din Tecuci a găzduit spectacolul intitulat „Superaventura Sonic Show”, oferit cu multă generozitate tuturor dornici de distracție de binecunoscutul și îndrăgitul Teatru Fantezia din Galați. Cu toate că am apreciat, cu multe zile înainte de spectacol, buna popularizare a evenimentului, fie prin presă, fie prin FB și chiar micuțe pliante împărțite prin oraș de Arun Durancea, sala nu a fost în totalitate plină, deși mă așteptam la acest lucru.
S-a urmărit și de această dată un spectacol bine închegat, pentru spectatori de toate vârstele, apreciind totul, începând cu fondurile muzicale, costumații, magie și mai ales melodii foarte frumoase, legate de copilărie și foarte bine interpretate. Nu puteai să nu remarci scena ornată cu multe tablouri, legate de lumea basmelor. Spectacolul, a început așa cum fac profesioniștii, exact la ora anunțată, 17, pentru că cine avea de venit a venit până la ora stabilită.
Am văzut pe fețele copiilor, a părinților și bunicilor, multă bucurie. A fost un spectacol interactiv, iar mulți copii stăteau în fața scenei și dansau alături de actorii de pe scenă. Am remarcat dragostea liderului grupului, actorul Costel Maruseac pentru orașul nostru Tecuci, acum, pentru puțin timp, devenit „orașul aventurilor”.
Primul din personaje, intrat pe scenă, a fost Sonic, care ne-a învățat cum să efectuăm mișcări cât mai rapide și cum să alergăm pe loc. A urmat Shadow, cel care ne mărturisește că se mișcă asemeni unor umbre. A urmat personajul Tails, Amy Rose şi Knuckles, îndemnându-ne și pe noi să facem un zbor imaginar cu avionul, printre munți și cum să facem mișcări rapide stânga-dreapta.
Am făcut cunoștință și cu celebru doctor Eggman, intrând în scenă și alte personaje cum ar fi Stitch, Lilo, Angel, Bluey et Bingo, peștișorii Mölli, Grinch, dar și mult asteptata Patrula cățelușelor, pe care doctorul Eggman a transformat-o în Patrula măgarilor și apoi în Patrula purcelușilor, pentru ca apoi să apară pe scenă alte personaje îndrăgite cum ar fi Chase, Marshall, Zuma, Everest, Skye și Rocky.
Am remarcat în final și frumoase învățăminte despre viață, pentru copii și nu numai, mai ales atunci când doctorul a dorit să transforme anumite personaje în roboți iar morala a fost cât se poate de clară – Să rămânem cu toții în această lume, să fim liberi și fericiți, să avem mereu sufletele curate și să ni se îndeplinească cele mai frumoase vise. Să fim mereu puternici și, mai ales, să ne iubim părinții și patria.
După spectacol, am remarcat deschiderea actorilor pentru a face poze cu toți doritorii, iar bucuria era comună. Am discutat apoi cu liderul acestui spectacol, actorul Costel Maruseac, care, totuși, cu regretul că sala nu a fost plină, ne-a mărturisit că acest lucru la ei nu contează, nu primează mereu partea financiară ci faptul că de acolo, de pe scenă, transmit mesaje de bucurie, de voie bună și educatie, dragostea față de școală și părinți să fie fundamental.
„Suntem mândri cu ce facem pentru acești copii”, ne-a mărturist îndrăgitul actor. Iar noi, îi mulțumim pentru faptul că a pus și Tecuciul în turneul lor prin țară, îi mai așteptăm și le urăm de pe acum „Sărbători fericite!”.
Iancu Aizic




















