Transportați la spital după un accident cu ATV-ul

 

Luni, 5 ianuarie 2026, în jurul orei 15:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Corod.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Corod, în timp ce conducea un ATV, nefiind înregistrat, pe strada Dobrița, în comuna Corod cu direcția de deplasare dinspre strada Rozelor, ar fi pierdut controlul direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma impactului, atât șoferul care conducea ATV-ul, cât și pasagerul acestuia, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Corod, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul vehiculului are permisul de conducere suspendat, iar rezultatul la testul alcoolscop a fost negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, se arată în comunicatul IPJ Galați.