Ninsori și ger

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și trei avertizări, valabile până marți, 13 ianuarie 2026, ora 10.

Sâmbătă, 10 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece în jumătatea de nord a țării, unde vor fi temperaturi maxime preponderent negative cuprinse între -9 și 0 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și vor fi valori termice în jurul a -10 grade.

Începând de sâmbătă noapte și până marți, 13 ianuarie, vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, precum și la munte și pe arii restrânse în rest. Vor fi temperaturi maxime în general între -11 și 0 grade, cu ger persistent și ziua, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade.

Sâmbătă și duminică, 10 și 11 ianuarie, temporar vor fi precipitații pe arii relativ extinse în sud și sud-est și local în rest. Mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi ninsori și se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm (echivalent în apă de 10…15 l/mp) în extremitatea de sud și sud-est a țării.

Sâmbătă, vântul va avea intensificări temporare în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei, iar duminică în special în sud-vest și la munte. Vor fi viteze în general de 40…50 km/h în zonele joase și de 60…70 km/h la altitudini mari, astfel că ninsoarea va fi temporar viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Cod Galben

Sâmbătă, 10 ianuarie, între orele 10 – 20, în nordul Moldovei va fi ger și se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute, fiind situate în jurul valorii de -10 grade.

Cod Galben

În intervalul 10 ianuarie, ora 20 – 11 ianuarie, ora 12, în județele Constanța și Tulcea, jumătatea estică a județului Ialomița și în sudul județelor Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vor fi precipitații însemnate cantitativ (15…20 l/mp), predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm. În Dobrogea și în sud-estul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar pe litoral rafalele vor atinge 70 km/h, temporar va fi viscol și vizibilitate redusă sub 100 m.

Cod Galben

Începând de sâmbătă, 10 ianuarie, ora 20, până luni, 12 ianuarie, ora 10, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și la munte vremea va deveni deosebit de rece, local geroasă îndeosebi în timpul nopților și dimineților.

Vor fi temperaturi maxime ce se vor încadra între -10 și -2 grade, cu ger persistent și peste zi, izolat în nord și centru, iar temperaturile minime se vor situa între -15 și -6 grade.