Poezia eminesciană și un recital cameral de excepție pe scena Ateneu – FOTO

 

Continuând activitățile dedicate sărbătoririi Zilei Culturii Naționale și mai ales a momentului când a apărut pe lume marele poet nepereche Mihai Eminescu, Ateneul Fundației Pelin în colaborare cu Uniunea Aforiștilor din România – Filiala Tecuci, respectiv cu Salonul Artelor și prin prezența la acest eveniment a renumiților instrumentiști de talie mondială, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, autorii unui memorabil și important turneu intitulat „Redescoperă România, o călătorie muzicală”, au prezentat publicului tecucean, iubitor de cultură în general, un spectacol cu adevărat de excepție.

Prima parte a manifestării a fost deschisă profesorul scriitor Vasile Ghica și dedicată elevilor din școli și licee iubitori de poezie, în special, acum, poezie eminesciană, care a ținut să ne anunțe că această manifestare, se dorește a fi considerată o prima ediție, urmând ca în fiecare an, în această zi, să se organizeze astfel de concursuri. Profesorul Ghica a continuat prin a vorbi de importanța și valoarea marelui nostru poet național, mulțumind tuturor profesorilor care au pregătit elevii pentru acest concurs. Elevii de la acesta ediție sunt de la CNAE, școlile gimnaziale „Iorgu Iordan”, Umbrărești, „Dimitrie Sturdza”, CNCH și CNSH Tecuci. Ei au urcat pe rând pe scena Ateneului, s-au prezentat, au spus profesorul care i-a pregătit, după care au recitat poezia care le-a plăcut lor cel mai mult.

În cea de a două parte a manifestării, au urcat pe scenă distinșii invitați, Diana Jipa – violonistă și pianistul Ștefan Doniga.

Diana Jipa, în cei peste 20 de ani de activitate, și-a câștigat un binemeritat loc în elita artei interpretative din România. A debutat la vârsta de 10 ani cu nelipsita ei vioara, a cântat alături de orchestra din Brașov și apoi cu numeroase orchestre din țară. După terminarea studiilor de specialitate la Universitatea Națională de Muzică din București, a obținut Diploma de Licență și Master la clasa reputatului violonist și profesor Florin Croitoru. A concertat de-a lungul anilor pe scene în Marea Britanie, Chile, Noua Zeelandă, Spania, Austria, Peru, India, Italia și chiar în Qatar.

Pianistul Ștefan Doniga este născut la Galați în anul 1979, a absolvit UNM București și împreună cu Diana Jipa formează unul din cele mai apreciate și performanțe duouri muzicale care activează în muzica actuală românească. Acum, prin proiectul lor intitulat „Redescoperă România” doresc și reușesc să obțină o recunoaștere interpretativă a culturii muzicale naționale. Cu și prin muzica lor interpretativă, au realizat o adevărată incursiune socială prin cele mai importante regiuni istorice și culturale din România, demonstrând că muzica este limbajul prin care tradiția, identitatea și spiritul românesc se întâlnesc și se îmbină excelent.

 Cei doi renumiți instrumentiști sunt și realizatorii celui mai important turneu numit „Drumul Libertății”, prin care au realizat și un Record Mondial prin faptul că într-un timp de mai puțin de 100 de zile, mai exact 98 de zile și 22 de ore, au concertat în cele 7 continente având etapa finală în Antarctica, aflată la o depărtare de noi de circa 16.000 de km și unde au concertat la o temperatură de minus 20 de grade, la vioară și un pian adus cu un transport special.

Acum, apărând pe scenă, distinsul pianist în rol de purtător de cuvânt a început prin a ne spune că muzica, în general, trebuie să o simțim pentru a o putea înțelege mai bine. Mulțumește încă odată pentru invitația primită de la distinsul Doru Eugen Pelin de a concerta încă o dată la Tecuci, bucurându-se că este aici chiar de Ziua Culturii Naționale.

Se arată deosebit de mulțumit de faptul că Ateneul este plin, mai ales cu tineri și ne vorbește apoi de importanța culturii în viața noastră, cultură reprezentând totalitatea lucrurilor pe care noi trebuie să le înțelegem. Și nu pot vorbi de cultură, continuă distinsul invitat, fără a menționa încă odată faptul că Doru Eugen Pelin a realizat cea mai importantă investiție particulară în cultură, unic în țară și poarte chiar în lume pentru ce a realizat. Și pentru că azi, suntem în data de 17 ianuarie 2026, țin să va spun cu mare bucurie că exact acum un an, pe data de 17 ianuarie 2025, am fost înștiințați că eu și Diana am fost înscriși în renumita Carte a Recordurilor prin acel turneu realizat de noi în cele 7 continente în mai puțin de 100 de zile. Acolo, la faza finală, în Antarctica, am lăsat și noi însemne românești și mai ales volume de versuri de Mihai Eminescu, traduse în patru limbi de circulație internațională.

 Concertul propriu-zis a debutat cu o piesă a primului compozitor român care nu este altul decât renumitul Dimitrie Cantemir, om politic, primul academician român membru al Academiei din Berlin, medic, arhitect și recunoscut literat. Din repertoriul lui, ne-a fost prezentat o piesă pentru vioară și pian.

Ne vorbește în continuare de epoca modernizărilor, arătându-ne că și ei folosesc tablete electronice cu notele partiturilor pe care le interpretează. Continuă prin a ne vorbi de un alt compozitor, Anton Pann, acum în calitatea de părinte al muzicii lăutărești. Trece apoi la un alt compozitor român, Ciprian Porumbescu, considerat singurul compozitor care a compus muzica a două imnuri naționale, respectiv al României, care a fost „Trei culori” și al Albaniei, regretând că acesta nu a trăit decât 29 de ani. Se trece la un alt compozitor român de valoare internațională, George Enescu, compozitor care poate sta oricând alături de cele mai importante nume de compozitori din întreaga lume.

Pianistul Doniga se oprește și pentru a aprecia imensă contribuție a lui Doru Eugen Pelin la realizarea filmului „Enescu, jupuit de viu” în regia lui Toma Enache, prieten cu Doru Pelin, film realizat în mare parte la Muzeul de Istorie tecucean. Doru Eugen Pelin ține să amintească publicului tecucean faptul că George Enescu a susținut la Tecuci un număr de trei concerte. Din opera marelui compozitor, acum, am ascultat piesa „Hora Unirii”, realizată de compozitor la data de 24 ianuarie 1917, exact cu un an înaintea Marii Uniri, poate ca o viziune a viitorului. În continuare, distinsul invitat ne vorbește de cei opt ani de excelentă colaborare cu Diana, timp în care au realizat peste 700 de concerte.

Următorul compozitor prezentat a fost Bela Bartok, din repertoriul căruia ni s-a prezentat o suită de șase dansuri. Ultima piesă a recitalului a fost una scrisă de cei doi instrumentiști în perioada pandemiei.

În final, pianistul Ștefan Doniga a ținut să ne spună cu mare bucurie faptul că pe data de 1 octombrie 2026, vor fi invitați în deschiderea unui important eveniment muzical, la un concert care va avea loc la New York. Apoi, cei doi invitați s-au întreținut cu publicul și au realizat fotografii cu toți doritorii.

 A revenit în actualitate, pentru final, partea cea mai importantă a Concursului de poezie eminesciană dedicată elevilor, respectiv Festivitatea de premiere. La acest festival concurs, juriul a fost alcătuit din apreciata coregrafă Mariana Enache, una dintre cele mai vechi membre ale Cenaclului literar Calistrat Hogaș, poetul scriitor Tănase Dănăilă și prof. ing, Alexandru Dimitrescu – președinte.

În urma studierii atente a modului de interpretare, la care Mariana Enache a ținut să le explice cum trebuie să apară la microfon și cum să recite ca adevărați interpreți, chiar amatori, juriul a acordat următoarele premii. Pentru început au primit Diplome profesorii care au pregătit elevii, respectiv Monalisa Nicolae, Iulia Aida Palade, Daniela Lungu, Lucreția Iancu, Corina Olaru, Claudia Ghica, Adreea Stănilă, Stănița Nistor, Daniela Cusiac, Georgiana Radu și Elena Postenicu.

Mențiuni Speciale – au primit, printre alții, elevii Daniela Mircea, Andreea Miron, Cristina Popa, Emanuel Hondoc, Maria Ivan și Cristina Galina.

Premiul III – Miruna Epure, Debora Voinea, Ana Maria Rădulescu, Maria Țăruș, Denisa Sevastre, Alexandra Mitrea și Raluca Cercel.

Premiul II – Sara Voinea, Ramona Totoliciu, Tatiana Barbieru și Miruna Mocanu.

Premiul I – Isabela Bujor, Ioana Olteanu, Eliza Deliescu, Andrei David Donose și Elina Maxim.

Marele Premiu a revenit elevului Cristian Zlot.

Felicitări tuturor, în special organizatorilor!

 

Iancu Aizic