
Simțul civic nu costă
Atunci când ploile au căzut din abundență peste oraș, cu toții am văzut străzi inundate. Unii au arătat cu degetul spre administrație, cei mai mulți s-au abținut.
Dar dincolo de eficiența unei administrații stă comportamentul regretabil al celor care aleg să arunce gunoiul în canalizare. Acest lucru conduce la blocajul amintit, când apele nu au unde să se scurgă din cauza canalizărilor înfundate.
Luni, 19 ianuarie 2026, la Tecuci am putut vedea de ce uneori funcționarea sistemului de canalizare este deficitară. Imaginile cu gunoaiele colectate ne ajută să înțelegem de ce unele canalizări nu își îndeplinesc menirea.
În același timp cresc costurile de exploatare, bani plătiți din buzunarele noastre, ale tuturor.
„Trebuie să învățăm să folosim corespunzător acest sistem, mai ales că în unele cartiere, din cauza lipsei pantei naturale, s-au montat stații de pompare ape uzate. Acestea, sunt sensibile la servețele umede, pamperși, haine, murături etc. Profit de ocazie să vă rog în a fi atenți la ce aruncați în canalizare. Este de datoria noastră să o păstrăm funcțională”, este mesajul primarului Lucian Costin.





