Jandarmii gălățeni alături de elevii tecuceni într-o activitate privind combaterea violenței școlare

 

Marți, 20 ianuarie 2026, peste 100 de elevi de la Școlile Gimnaziale „Anghel Rugină” și „Ion Petrovici” din Tecuci au participat alături de jandarmii gălățeni la o activitate de prevenire gândită pe înțelesul lor.

Discuțiile au fost deschise și interactive, iar temele abordate au vizat subiecte importante pentru viața de zi cu zi a elevilor, precum modalități prin care pot evita conflictele, ce înseamnă bullying-ul și cyberbullying-ul, cum pot recunoaște situațiile de exploatare a minorilor, dar și riscurile legate de consumul de droguri și substanțe interzise.

Activitatea face parte din Planul Național de Combatere a Violenței Școlare, fiind o preocupare constantă a Jandarmeriei Galați de a fi aproape de elevi și tineri, nu doar pentru a impune reguli, ci și pentru a oferi sprijin și îndrumare.

Acțiuni similare vor continua și în perioada următoare, pentru a contribui la un climat sigur, în care copiii să se simtă protejați și ascultați, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați.