
Retrospectivă culturală oglindită în videoclipurile pr. Constantin Velicu – FOTO
Casa de Cultură a municipiului Tecuci în colaborare cu Cenaclul literar „Calistrat Hogaș” a organizat marți, 27 ianuarie 2026, în Sala Studio, o amplă manifestare purtând titlul „Retrospectiva culturală tecuceană oglindită în videoclipuri realizate de preotul Constantin Velicu”.
Preotul Constantin Velicu este licențiat în teologie, absolvent al Facultății „Justin Patriarhul”, secția pastorală din cadrul Universității din București. Este membru al ANF din anul 2004 și din anul 2008 este membru al Uniunii Naționale a Artiștilor Fotografi din România. Din anul 2010 este atestat ca video-jurnalist fiind si deținător al Certificatului de producător media. Între anii 2006 – 2012 a depus o vastă activitate în cadrul Colocviului Interjudețean de jurnalism și comunicare de la Slănic Moldova și este un fidel colaborator al postului TVR Iași.
Acum, manifestarea a fost deschisă de președintele cenaclului literar – poetul Dan Vîță care, după ce face o amplă prezentare a părintelui Velicu, ne vorbește de vechile diaporame prin care acesta a și debutat, ele reprezentând segmente de imagini sonore, însoțite și de texte, cuprinzând evenimente diferite din viată, lucru pe care, de altfel, îl făcea și îndrăgitul profesor Ștefan Andronache, mare, îndrăgostit de arta fotografică.
Poetul Vîță ne vorbește în continuare și de activitatea cenaclului pe care cu onoare îl conduce și care a reușit să strângă în jurul lui mai mulți iubitori de literatură si poezie, părintele Velicu fiind și el un apropiat al cenaclului, de fapt singurul cenaclu adevărat din breasla scriitoricească a municipiului Tecuci. Îi multumește si pe această cale preotului Velicu pentru numeroasele videoclipuri dedicate cenaclului.
Videoclipul, de fapt, continuă poetul Vîță, este rezultatul unirii dintre imagine, uneori muzică și text, care ne face să păstrăm evenimentul pentru eternitate. Este cea mai veridică dovadă că acel eveniment s-a petrecut cu adevărat. Dar, despre părintele Velicu, îl voi ruga pe părintele Gh. Joghiu să ne spună mai multe pentru că îl cunoaște mult mai bine decât mine.
Distinsul părinte Joghiu începe spunând că îl cunoaște de mulți ani, la fel și pe fratele lui, părintele Mihai Velicu, ambii având o educație aleasă oferită de mama lor în special. Ne vorbește în continuare de modul cum părintele Velicu, în urmă cu mulți ani, s-a apropiat de arta fotografică, poate prin anii 1975 – 1976, când cu mare greutate și-a procurat un aparat foto Smena 6 și realiza interesante fotografii în condițiile acelor ani. Apoi, după anii 1990, a apărut tehnică foto avansată și performantă.
Părintele Velicu a cheltuit mult timp și, mai ales, mulți bani pe această mare pasiune, umblând pe terenuri, câmpuri și orașe pentru a imortaliza diferite aspecte ale vieții. A făcut-o alături de alți renumiți artiști fotografi tecuceni, Valeriu Precupanu și Ștefan Andronache. Și nu trebuie uitat, continuă pr. Joghiu, faptul că arta creației este un act al lui Dumnezeu!
Printre evenimentele speciale pe care le-a imortalizat sunt de remarcat tragicele clipe ale inundației din anul 2005, excelent realizate și apreciate la nivelul județului. A sprijinit și a realizat videoclipuri cu viața cultural artistică a municipiului, mai ales, mereu alături de cenaclul literar, nelipsit de la ședințele acestuia. Și pentru toate acestea, îl apreciez și consider un adevărat autodidact performant. Felicitări și mult succes în continuare!
Invitat să ia cuvântul, preotul Velicu ne spune că „imaginea este de fapt o cărămidă” și, astfel, mai multe cărămizi constituie tot ce îți dorești.
Primul material filmat a fost cel care ne prezentau imaginile tragice ale inundației din 12-13 iulie 2005, cu multe case luate de ape și oameni transportați cu elicoptere pentru a fi salvați. A urmat un material filmat dedicat marelui Eminescu, cu poezia „Eminescu n-a existat” de Marin Sorescu. Apoi, alt material filmat dedicat tot lui Eminescu urmat de un videoclip dedicat Unirii, realizat în anul 2024 cu domnitorul Al.I. Cuza în prim plan.
Următoarele materiale au fost dedicate aforismelor, respectiv din volumele „SOS iubirea” și „Surâsul lui Icar” – autor Vasile Ghica, precum și volumul „Fericirea de a urla în gând” – autor Vasile Sevastre Ghican, din care am remarcat aforismul „Doar urlând vei învăța să taci”. A urmat un alt video dedicat poetului ieșean Cezar Ivanescu.
În continuare, a luat cuvântul profesorul Vasile Ghica care menționează că a apreciat si apreciază realizările părintelui Velicu și că acestea ar trebui prezentate în școlile și colegiile tecucene pentru a fi cât mai bine cunoscute. A urmat la cuvânt ing. Alexandru Dimitrescu, care a apreciat activitatea părintelui, reamintind de valoarea celor două Uniri.
Părintele Velicu a prezentat un alt material video dedicat poetului Dionisie Duma, analizând poezia „Lecția” – pe care poetul a scris-o pe data de 21 februarie, despre moarte, el încetând din viață pe 19 februarie 2018.
Profesorul epigramist Aurel Scarlat apreciază întreaga activitate a părintelui, spunând că dacă nu ar fi preot ar fi un bun realizator de filme și îi adresează două epigrame. Analizează și cuvântul „velicu”, care ar însemna bătrân sau vechi. A luat apoi cuvântul coregrafa Mariana Enache, una dintre cele mai vechi membre ale cenaclului, mulțumind pentru activitatea pe care părintele Velicu a desfășurat-o la Casa de cultură. Interesantă a fost și luarea la cuvânt a iscusitului bibliotecar Iancu Huzum, arătând că în sală sunt trei profesori corodeni, printre care și Constantin Oancă.
Părintele Velicu a continuat cu prezentarea video intitulată „Nevoia unei maimuțe” și apoi o poezie de Grigore Vieru. A urmat materialul video pentru poezia „Mistrețul cu colți de argint”, autor Augustin Doinaș și poezia „Patria”, o realizare a chitaristului Daniel Iancu. A luat apoi cuvântul prof. Vladimir Radu, amintind de importanța claselor de jurnalism de la CNCH și apreciind întreaga activitate a părintelui Velicu. Cu multe amintiri plăcute despre părintele Velicu a amintit prof. Ștefan Andronache.
Finalul a revenit părintelui Velicu cu prezentarea unui material dedicat părintelui Ioan Lupu din Harghita, care împreună cu mai mulți membrii ai Societății „Unirea”, printre care prof. V. Radu, au acordat ajutoare celor în nevoie. Uitimul material a fost unul complex în care au apărut mai multe personalități tecucene cum ar fi: Emil Dinga, Alexandru Dimitrescu, Ionel Necula, Dan Vîță, Dionisie Duma, Vasile Ghica și mulți alții.
Și pentru că a fost vorba de un părinte să amintim că în sală au fost prezenți preoții: Gheorghe Joghiu, Stelian Chirvase, Ion Ariton, Ionel Vasile, Titi Gabor.
Adresăm felicitări organizatorilor și realizatorilor acestui eveniment.
Iancu Aizic













