
Bărbat din Ghidigeni reținut pentru trafic de droguri
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 48 de ani. Acesta este cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.
Probatoriul administrat în cauză a reliefat că, pe parcursul lunii decembrie 2025, bărbatul ar fi deținut și oferit, în mod repetat, aproximativ 130 de grame de canabis (drog de risc), indisponibilizate pe parcursul cercetărilor. De asemenea, din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în anul 2025, acesta ar fi inițiat și dezvoltat, în locuința sa, o cultură de canabis destinată comercializării.
În urma percheziției efectuată, miercuri, 28 ianuarie 2026, la domiciliul acestuia, în comuna Ghidigeni din județul Galați, au fost descoperite și ridicate peste 500 de grame de canabis, 1,2 kilograme de fragmente de plante de canabis, un cântar de precizie, un aparat de vidat, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. Cantitățile de droguri aveau ca destinatari inclusiv tineri și elevi.
În aceeași zi, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea acestuia, astăzi, 29 ianuarie, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, transmite Poliția Română.


