
Sancțiuni de sute de mii de lei și zeci de permise reținute de polițiștii gălățeni
În perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat, pe raza județului, o acțiune preventiv-reactivă pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, denumită „Planul de acțiune ROADPOL – Speed”.
Acțiunea a avut ca scop principal creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație generate de viteza excesivă, una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere grave, transmite IPJ Galați.
Pe parcursul activităților desfășurate, polițiștii au discutat cu participanții la trafic opriți în cadrul controalelor, aducându-le la cunoștință riscurile și vulnerabilitățile generate de nerespectarea regulilor de circulație, precum și consecințele pe care acestea le pot avea asupra siguranței proprii și a celorlalți participanți la trafic.
În urma acțiunii, au fost constatate 958 de contravenții, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de peste 600.000 de lei. Totodată, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 21 de permise de conducere, dintre care două pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h.
De exemplu, la data de 31 ianuarie 2026, la ora 23, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Galați, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, în localitatea Hanu Conachi, cu viteza de 121 km/h, depășind limita legal admisă cu 71 km/h.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.025 de lei, fiind dispusă măsura administrativă a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile. De asemenea, i-a fost eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Inspectoratul de Poliție Județean Galați reamintește tuturor conducătorilor auto că respectarea limitelor legale de viteză salvează vieți și contribuie la un trafic mai sigur pentru toți.


