Se circulă în condiții de iarnă

 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, 9 februarie 2026, în jurul orei 7, nu erau semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Sunt semnalate precipitații slabe sub formă de ninsoare, pe alocuri cu depuneri pe partea carosabilă, astfel că se circulă în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Prahova, fără a fi impuse restricții de trafic. Se acționează cu utilaje pentru deszăpezire.

Vizibilitatea în trafic este scăzută din cauza ceții sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din județele Arad, Brașov, Cluj, Maramureș și Timiș.

Pe autostrada A3 București – Ploiești, tronsonul kilometric 43 – 52, sunt înregistrate precipitații sub formă de ninsoare, carosabilul fiind umed. Pe restul arterelor rutiere principale, respectiv autostrăzile A0 Centura București, A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A7 Ploiești – Adjud, DN 1 Ploiești – Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, se circulă pe un carosabil umed, fiind înregistrate, pe alocuri, precipitații sub formă de ploaie, însă vizibilitatea în trafic este bună.

Pentru reducerea riscului rutier, se recomandă conducătorilor auto să circule cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul prin îndepărtarea zăpezii sau a gheții de pe geamuri! Creșteți distanța de siguranță între autovehicule, nu vă angajați în depășiri riscante, nu opriți pe benzile de rulare sau pe cea de urgență de pe autostrăzi!