
Polițiștii de la Protecția Animalelor au intervenit la Ghidigeni după apariția unor imagini online
În urma apariției în spațiul public online a unor imagini în care un exemplar canin apare la marginea drumului, fiind supus unor acte de cruzime, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați este abilitat să comunice următoarele.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu. A fost identificată persoana care a postat imaginile pe rețelele de socializare, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani din localitatea Ghidigeni, județul Galați.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul a filmat exemplarul canin în timp ce se afla într-un autoturism, în zona localității Proponești, județul Galați.
De asemenea, exemplarul canin a fost identificat și găsit în afara oricărui pericol, fiind transportat la un cabinet medical veterinar pentru evaluare și acordarea îngrijirilor de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerii măsurilor legale care se impun, transmite IPJ Galați.


