
Primul bloc de locuințe complet eficientizat energetic și consolidat
Miercuri, 11 februarie 2026, Primăria Tecuci anunță că locatarii blocului G1 situat pe str. Gheorghe Petrașcu, nr. 54, sunt primii tecuceni care beneficiază 100% GRATUIT de investițiile europene. Primul bloc de locuințe complet eficientizat energetic și consolidat se pregătește de recepția finală.
Lucrările la acest bloc au constat în: curățat și igienizat subsol; schimbare parte electrică subsol + zonă comună; înlocuit țevi subsol; consolidare pentru îmbunătățirea clasei de risc seismic; anvelopare cu vată bazaltică de 15 cm grosime; schimbare tâmplărie existentă cu tripan aluminiu (de înalt randament termic); refacere în totalitate acoperiș cu sistem paratrăsnet.
Cu această investiție, proprietarii câștigă lunar prin diferențele la facturile de energie, dar și indirect prin creșterea valorii apartamentelor. Toate acestea cu costuri ZERO din partea lor.
„Pregătim un nou lot de blocuri pentru modernizare, care vor fi prioritizate în functie de numărul de semnături din total proprietari bloc. Blocurile unde proprietarii au semnat în proporție de 100% vor fi primele pentru care vom pregăti documentații”, a declarat primarul Lucian Costin.
Primăria atrage atenția că va începe acțiunea de demolare / sancționare pentru acoperișurile ilegale de blocuri. Siguranța populației nu este negociabilă!




