Amintiri cu regretatul meu prieten Didi – Dionisie Duma

 

La 19 februarie 2026, se împlinesc 8 ani de când poetul Dionisie Duma face parte din Uniunea Scriitorilor din Rai, un alt fel de USR. Acolo, poetul Duma are mereu întâlniri cu marii noștri poeți, în special cu Nichita Stănescu, despre care el ne vorbea mereu cu o mare bucurie. De fiecare dată când vine vorba de poetul Duma, revăd cu ochii minții, frumoase tablouri din viață și îl revăd mereu, alături de iubitoarea lui soție Flori, despre care el spunea cu bucurie „femeia aceasta mi-a redat cu adevărat echilibrul vieții”.

Fiind mereu alături de mine, de fratele meu, numit de cunoscuți – Baronul – și de alți apropiați, participa la onomasticile noastre, mai ales cele ale nepoatei, Alesia.

 Îi plăcea foarte mult să discute cu ea și în anul 2015, atunci când Alesia a împlinit 10 ani, a dorit să-și sărbătorească evenimentul cu scoaterea de sub tipar a unei cărticele cu poezii la nivelul ei, intitulată „Imaginație de copil – fantezie, poezii și povestiri”, o carte având tehnoredactarea grafică și paginare realizată de prietenul nostru, grafician Octavian Ștefan Trandafir-Jurist. Una din prefațe – intitulată „Cartea, prietena noastră” a fost semnată de mine, cea de a doua prefață intitulată „Scrisoare pentru Alesia – Rozalina Munteanu” a fost semnată de prietenul nostru, poetul Dionisie Duma.

Redăm câteva fragmente din această prefață: „Dragă Alesia, Îți scriu aceste rânduri, la lumina unei zile calde a unui început de lună mai, acum, când primăvara, atât de așteptată, și-a intrat în drepturi, cu adevărat, oferindu-ne, cu dărnicie, coloritul ei bogat și aducându-ne în suflete bucurii nemărginite care ne ornează diminețile, până seara târziu, când se așterne întunericul.

Nu știu momentul precis când vei primi această misivă, de aceea îți zic – Bună dimineață! Bună ziua! Bună seara, Alesia! Ți-am citit cu mare atenție fanteziile originale și inocente din -Imaginație de copil- și îți pot spune, cu sinceritate, că ai izbutit, cu mijloacele tale plăpânde și delicate, să mă readuci, să mă reîntorci, în lumea copilăriei mele, trăite în același Tecuci, cel de acum 70 de ani, care sub nici o formă nu se mai aseamănă cu cel de astăzi.

 Cu greu îmi adun cuvintele pentru a-ți descrie starea psihică ce a pus stăpânire pe întreaga mea ființă, când în camera unde lucrez îndeobște, parcă răsună cuvintele cântecului învățat de la mama mea, când încă nu începusem să frecventez școala – Vine, vine, primăvara/ Se așterne toată țară /Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii / Crește, crește iarbă verde / Pitpalacul nu se pierde / Mieii zburdă pe câmpii / Hai, să ne jucăm, copii.

Citind cartea, am remarcat faptul că în ea ai reușit să aduni tot universul copilăriei tale fericite la care se mai adaugă harul divin, pe care eu, parțial ți-l urmăresc și anume, dragostea ta nemărginită pentru muzică pe care ți-am remarcat-o și cu, din fericire, ești înzestrată din plin, participând încă de la această vârstă la diferite festivaluri și concursuri de muzică ușoară și de la care ai venit cu numeroase premii importante. Mi-a venit acum, în minte, o întâmplare povestită de mama lui Nichita Stănescu, Tatiana Stănescu, cea de care m-a legat o frumoasă prietenie. Și astfel, am, aflat cum a fost realizată prima lui poezie.

Îți urez acum, și ție, să ai mult succes în viață. Felicitări ! Felicitări! Felicitări! Și pentru că peste câteva zile, pe 14 iunie, este ziua ta de naștere când împlinești generoasa vârstă de un deceniu, din inima, îți spun un sincer – La mulți ani! Sănătate și o viață frumoasă pe care să o dăruiești artei și iubirii de oameni!

DIONISIE DUMA, Membru al Uniunii Scriitorilor din România,

Tecuci, duminică 3 mai 2015”.

 

Iancu Aizic