Incendiu la Fârțănești. Recomandări

 

Pompierii gălățeni au fost solicitați joi, 19 februarie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Fârțănești, jud. Galați.

La intervenție s-au deplasat două autospeciale și o ambulanță SMURD de la Punctul de Lucru Târgu Bujor și Secția de pompieri Galați. Incendiul a fost localizat în scurt timp la acoperișul casei, pe o suprafață de cca. 50 mp.

Proprietara, o femeie în vârstă de 57 de ani, a suferit un atac de panică și stare lipotimică, fiind preluată și transportată la Spitalul Tg. Bujor de către echipajul SMURD prezent la locul evenimentului.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic fata de materialele combustibile, transmite ISU Galați.

Recomandări

 În sezonul rece, una dintre cele mai frecvente cauze ale incendiilor din locuințe este coșul de fum neîntreținut corespunzător.

Verificați, reparați și curățați coșul de fum în mod regulat, apelând exclusiv la personal calificat și autorizat. Defecțiunile depistate la timp pot preveni situații periculoase.

Evitați orice contact între coșul de fum și materialele combustibile ale construcției (grinzi, scânduri), deoarece acestea pot lua foc cu ușurință.

Folosiți sobele și șemineele conform specificațiilor producătorului, fără a le suprasolicita, și ardeți doar combustibilul recomandat.