
Speranțe privind adoptarea bugetului local din acest an. Posturi libere în administrație
Administrația tecuceană estimează că bugetul local va fi aprobat în prima parte a lunii martie. Se așteaptă adoptarea bugetului național pe anul în curs.
„E destul de târziu, dar condițiile sunt dificile în a corela un buget, mai ales în situația de față. Dacă avem bugetul în luna martie, din luna aprilie ne apucăm serios de treabă”, a declarat primarul Lucian Costin.
Prezent în studioul Reperul Tv, primarul tecucean a vorbit despre nefericita experiență a bugetului adoptat în luna iunie. Am fost singura localitate din România fără bugetul aprobat pentru că unii consilieri au crezut că administrația locală este o joacă.
Bugetul din 2026 va fi un buget record, pentru că avem câteva contracte mari care au fost semnate. Urmează semnarea altor contracte de zeci de milioane de euro.
„Bugetul pe 2026 va fi cel mai mare buget al municipiului Tecuci din istorie, cu un număr record de proiecte aflate în implementare. Nu văd austeritate, tăierile care am considerat că trebuie făcute le-am făcut în primul mandat, în al doilea mandat prea puțin am mai avut de reglat”, a declarat joi, 19 februarie 2026, edilul Lucian Costin.
Acesta și-a exprimat speranța că reforma administrativă se va termina cât mai repede, astfel încât să putem intra într-o stare de normalitate, pentru că administrația locală are câteva posturi libere unde este nevoie de personal.
„Am nevoie de ingineri, am nevoie de IT-iști. Din păcate, nu putem să angajăm pentru că prin modul în care este conceput celebrul OUG «trenuleț» ca să putem angaja un om trebuie să plece șapte. Ori la noi ca să plece șapte rămânem cu un număr foarte mic de oameni”, a conchis primarul tecucean.


