
Percheziții. Prins în flagrant în timp ce desfășura jocuri de noroc fără licență
Joi, 26 februarie a.c. polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brăila, sprijiniți de alte structuri din cadrul IPJ Brăila și de un reprezentant al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au efectuat 7 percheziții domiciliare în municipiul Brăila.
Perchezițiile au fost făcute în cadrul unor dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, înșelăciune privind asigurările și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În urma perchezițiilor, un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Brăila, a fost prins în flagrant delict, în timp ce desfășura o activitate din domeniul jocurilor de noroc, respectiv poker, fără a deține licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din acest domeniu.
Polițiștii au indisponibilizat mai multe bunuri, sume de bani, prejudiciul total estimat fiind de 1.250.000 de lei, iar opt persoane au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.
În aceeași zi, având în vedere probatoriul administrat, polițiștii au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un bărbat de 42 de ani.
Vineri, 27 februarie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus măsura controlului judiciar față de bărbatul în cauză, transmite Poliția Română.
Imagini video AICI.


