Săptămâna Protecției Civile – Exercițiu demonstrativ de descarcerare

 

În perioada 26 februarie – 4 martie 2026, la nivel național se desfășoară „Săptămânii Protecției Civile”. Sâmbătă, 28 februarie, în cadrul activităților dedicate Săptămânii Protecției Civile, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au desfășurat exerciții demonstrative de descarcerare în municipiile Tecuci și Galați, oferind publicului ocazia de a vedea modul de intervenție în cazul accidentelor rutiere.

Activitatea din Parcul „Regina Elisabeta” a reunit numeroși cetățeni interesați să descopere tehnicile și echipamentele utilizate pentru extragerea victimelor încarcerate, precum și modul de coordonare a echipajelor operative.

„Aceste activități au avut ca scop informarea și conștientizarea populației privind importanța reacției corecte în situații de urgență, dar și familiarizarea publicului cu tehnica și autospecialele folosite în misiunile operative”, transmite ISU Galați.

Miercuri, 4 martie, între orele 10 – 11, se va desfășura antrenamentul / exercițiul de alarmare publică denumit generic „Miercurea Alarmelor” pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriu naţional, prin acţionarea acestora.

 

Update: În urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate și necesitatea unei informări publice mai ample, a fost decisă amânarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”.

Decizia a fost luată în mod deliberat și responsabil, în baza unei analize proprii, care a indicat că, în actualele condiții, este necesară consolidarea comunicării publice, astfel încât scopul exercițiului să fie corect înțeles la nivelul întregii populații.

Facem această precizare fără echivoc: amânarea exercițiului nu schimbă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică.

Verificarea tehnică, mentenanța constantă și testarea funcțională a sirenelor reprezintă obligații instituționale, nu opțiuni. Un sistem de avertizare publică care nu este testat regulat riscă să nu funcționeze atunci când este nevoie de el. Într-o situație reală, orice disfuncționalitate poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate însemna vieți puse în pericol.

Exercițiile de alarmare publică nu sunt organizate formal, simbolic sau pentru imagine. Ele au un rol clar: verificarea capacității reale de funcționare a sistemului și familiarizarea populației cu semnalele de alarmare și semnificația acestora.

Prin urmare, amânarea actuală reprezintă o măsură de adaptare responsabilă la context, nu o renunțare la exercițiu și nici o diminuare a exigențelor instituționale privind pregătirea pentru situații de risc.

În perioada următoare, va fi comunicat un calendar revizuit al exercițiilor, însoțit de măsuri suplimentare de informare publică, astfel încât aceste activități să se desfășoare în condiții de claritate, înțelegere și eficiență.

Pregătirea populației și menținerea funcționalității sistemelor de avertizare rămân priorități ferme. Protecția vieții și a siguranței cetățenilor nu este negociabilă, transmite ISU Galați.