Reabilitarea Grădiniței Neghiniță în atenția consilierilor locali

 

La mijlocul lunii decembrie 2025 a fost semnată autorizația pentru Reabilitarea și modernizarea Grădiniței Neghiniță, situată pe strada Elena Doamna din Tecuci.

„Terminăm astfel tot ce înseamnă școli, tot ce înseamnă grădinițe pentru că ai noștri copii trebuie să învețe în cele mai bune condiții”, declara, în 15 decembrie 2025, primarul Lucian Costin.

Astăzi, 26 martie 2026, în ședința Consiliului Local Tecuci, consilierii sunt solicitați să aprobe documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea Grădiniței Neghiniță din Municipiul Tecuci”, precum și cheltuielile legate de acest proiect.

Investiția a primit finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat (PNCCRS). Valoarea totală a proiectului este de 7.720.494,37 de lei, din care 6.855.001,61 de lei de la bugetul de stat și 865.492,76 de lei din bugetul local.

Spor la lucru!