Intensificări ale vântului, ploi și grindină

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două avertizări, valabile până mâine seară.

Începând de vineri, 17 aprilie, ora 10, până sâmbătă, 18 aprilie 2026, ora 20, în centrul, sudul și estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și vor fi perioade cu averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice.

Ploile vor avea și caracter torențial. În intervale scurte de timp, local se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină.

Temporar vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, îndeosebi în timpul ploilor, iar sâmbătă în est, sud-est, la munte și local în rest. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h.

 Cod Galben

Vineri, 17 aprilie, între orele 12 – 21, în județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…55 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 35 l/mp.

Cod Galben

Sâmbătă, 18 aprilie, între orele 9 – 20, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…65 km/h.

În zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi de 70…80 km/h.