
Flagrant: Arme primite de un tecucean prin colet din Spania
Luni, 18 mai 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au depistat în flagrant delict un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Tecuci, în timp ce ridica, din parcarea unui supermarket din aceeași localitate, un colet expediat din Spania prin intermediul unei firme de transport.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în interiorul coletului se aflau șase arme lungi neletale, cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, supuse autorizării.
Armele au fost ridicate în vederea expertizării și continuării cercetărilor într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, se arată în comunicatul IPJ Galați.


