Fight Club Academy Tecuci își reconfirmă valoarea la Campionatului Național de Ju-Jitsu

 

Un nou capitol de istorie pentru Fight Club Academy Tecuci a fost scris în aceste zile la Sala Polivalentă din București. Clubul tecucean a reușit să obțină Locul I pe echipe (39 de medalii de aur) – disciplina Newaza în cadrul Campionatului Național de Ju-Jitsu 2026, organizat sub egida Federației Române de Arte Marțiale – competiție la care au participat 36 de cluburi sportive din întreaga țară.

Prin această performanță, Fight Club Academy Tecuci cucerește pentru a XV-a oară consecutiv titlul național pe echipe (proba Jiu Jitsu/Newaza). Este o realizare construită prin ani de muncă, disciplină, sacrificii și pasiune.

„Pentru mine, această ediție are o încărcătură aparte, întrucât este ultimul Campionat Național în care coordonez lotul de performanță al clubului nostru, iar înainte de orice rezultat, simt nevoia să spun un sincer și profund, mulțumesc! Mulțumesc tuturor sportivilor care au purtat numele academiei cu onoare și curaj. Mulțumesc părinților și familiilor care au fost mereu alături de copii, în cele mai grele și cele mai frumoase momente. Mulțumesc colegilor, colaboratorilor și tuturor celor care au făcut parte din această poveste extraordinară. Acest rezultat îl dedic din tot sufletul, familiei mele, cea care mi-au fost sprijin necondiționat în toți acești ani”, a declarat sensei Luis Turcu, președintele Fight Club Academy Tecuci.

Oss!