Intensificări ale vântului

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două avertizări, valabile începând de astăzi, până mâine seară, la ora 21.

Vineri, 29 mai 2026, vor fi intensificări ale vântului îndeosebi în nord, centru și est, iar sâmbătă, 30 mai, în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h și la munte de peste 60…80 km/h.

Avertizare 30 mai 2026

Cod Galben

Vineri, 29 mai, între orele 10 – 21, vântul va avea intensificări în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei și în nordul Dobrogei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h. În Carpații de Curbură și în jumătatea de est a Carpaților Meridionali vor fi rafale de 70….90 km/h.

Cod Galben

Sâmbătă, 30 mai, între orele 10 – 21, vântul va avea intensificări în Maramureș, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, sud-vestul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei, unde la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h, iar la munte de 70…90 km/h.