Jandarmii gălățeni la datorie în minivacanța de Rusalii

 

În perioada 30 mai – 1 iunie 2026, peste 150 de jandarmi gălățeni vor acționa zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul județului, atât prin patrule de jandarmerie, cât și prin patrule mixte polițist–jandarm.

Pe lângă misiunile de menținere a ordinii publice, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați vor asigura măsurile de ordine publică la mai multe manifestări publice organizate în județ.

Sâmbătă, 30 mai, jandarmii vor fi prezenți la Târgul de cai din comuna Cudalbi; la Zilele comunei Liești; în Pădurea Gârboavele, unde vor avea loc activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului.

Duminică, 31 mai, dispozitivele de ordine publică vor acționa la Zilele comunelor Liești și Măstăcani; la manifestarea artistică „Sărbătoare la Brateș”, organizată în comuna Tulucești.

Luni, 1 iunie, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la Ziua comunei Măstăcani; la Ziua satului Vasile Alecsandri; la evenimentul dedicat copiilor organizat în Parcul „Regina Elisabeta” din municipiul Tecuci; la concertul dedicat copiilor, organizat tot în municipiul Tecuci.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor evenimente, se recomandă participanților:

– să respecte indicațiile forțelor de ordine și ale organizatorilor;

– să evite deplasarea cu autoturismele personale în zonele aglomerate, pentru prevenirea blocajelor rutiere;

– să supravegheze cu atenție copiii;

– să evite implicarea în conflicte sau provocarea unor situații tensionate;

– să anunțe imediat cea mai apropiată patrulă dacă observă fapte antisociale sau persoane aflate în dificultate;

– să acorde atenție bunurilor personale și să evite expunerea obiectelor de valoare.

În ceea ce privește Hramul Mănăstirii Buciumeni, organizat la data de 1 iunie, de Rusalii, măsurile de ordine publică vor fi asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Pentru accesul către Mănăstirea Buciumeni și protejarea zonei forestiere, Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați face următoarele precizări:

– accesul autovehiculelor în pădurea Buciumeni este interzis;

– autovehiculele vor fi lăsate la intrarea în pădure, parcarea urmând să se realizeze în locurile indicate de forțele de ordine;

– aprinderea focului pentru grătar este permisă doar în spațiile special amenajate;

– activitatea de picnic, fără aprinderea focului, este permisă exclusiv în zona destinată acestui scop, amenajată la intrarea în pădure;

– aruncarea gunoiului și a resturilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate este interzisă.

Jandarmeria Galați rămâne la datorie pentru ca toate aceste manifestări să se desfășoare în condiții de siguranță, iar participanții să se bucure de evenimente fără incidente.