1 Iunie – O zi plină de poveste, distracție și muzică la Tecuci – FOTO

 

Ca în fiecare an, așa cum ne-a obișnuit, administrația locală a pregătit o zi specială pentru copiii de toate vârstele de 1 iunie, aceasta zi fiind dedicată atât copilului cât și familiei.

 Startul a fost dat la ora 10, în Parcul „Regina Elisabeta”, unde surprizele și atracțiile erau peste tot. Frumos amenajat cu o multitudine de jocuri pentru cei mici, cu mascote, ateliere de picturi, de creație, animatori pe piciorange și păpuși gigante, diverse jocuri sportive și creative, facepainting, împletituri codițe, spectacole de arte marțiale medievale, luptători romani, japonezi, arcași, parade de costume, autospeciale ISU cu arme, muniții, echipament din dotare, ș.a.

Baloane, acadele primeau toți copii, în timp ce pe scena din Parc evoluau elevii Casei de Cultură coordonați de prof. de canto Claudiu Vișan și instructor coregraf Nicoleta Cucoaneș.

De la an la an, organizatorii au demonstrat că se poate și mai bine, acum nelipsind nimic pentru confortul, distracția și voia bună a copiilor.

Pe scenă și-au dat concursul: Amalia Saulea, Antonia Ciocănel, Ariana Munteanu, Bianca Zaharia, Carla Vîrlănuță, Miruna Costin, Daria Tătaru, Daria Vîrlănuță, Diana Crăciun, Ana Maria Dimofte, Ilinca Savastre, Ioana Măruței, Anastasia Lupu, Elena Lupu, Ioana Lupu, Maia Drăghici, Daria Mardare, aria Tăbăcaru, Erica Matei, Maria Meșca, trupa de dans MINI DOLLS, Adelina Muscă, Daria Muscă, Nikolas Ghiorghiu, Diana Păun, Denisa Pricope, Rebeca Ioan, Sara Badiu, Sofia Cojocariu, Rebeca Stan, Andreea Vasilache, Xenia Vedi.

Timp de 4 – 5 ore toți cei prezenți, în număr foarte mare, s-au relaxat, jucat, dansat, făcut fotografii cu diverse personaje, fiind sărbătoriți așa cum se cuvine.

Începând cu ora 18, voia bună s-a mutat în Centrul Civic. Pe scena amplasată în fața Casei de Cultură din Tecuci a urcat prezentatorul MC Ionuț Ungureanu care a mulțumit organizatorilor, în speță Primăriei reprezentată de edil Lucian Costin, Consiliului Local și sponsorilor.

 Primii care au evoluat au fost artiști locali, elevi ai Casei de cultură: Daria Tătaru, Daria Negoiță, Nikolas Ghiorghiu, Antonia Ursu, Patricia Lungu, Daria Hîncu, Sara Mihai, Alexandra Zaharia, Alexandra Damian și trupa Dance Shiny Girls – reprezentată de eleve ale Colegiului „Spiru Haret”.

Au urmat îndrăgiții artiști JO – Ioana Anuța, Andrei Bănuță, Horia Brenciu, fiecare având câte o oră de repertoriu.

Marea de spectatori prezentă la eveniment a cântat laolaltă cu artiștii, au aplaudat și și-au încărcat sufletul de voioșie, bucurie și frumos.

A fost o zi specială la Tecuci, mulțumirile îndreptându-se către organizatori, artiști și cei prezenți.

Fotografii în număr mai mare regăsiți postate pe pagina de facebook a acestui site.