Avertizare privind posibile inundații

 

Institutul National de Hidrologie și Gospodărire a Apelor București a emis o avertizare valabilă astăzi, 6 iunie 2026, până la miezul nopții în mai multe bazine hidrografice.

Sunt vizate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale Cotelor de Atenție.

Cod Galben

Începând de sâmbătă, 6 iunie, ora 12, până duminică, 7 iunie 2026, ora 12, pe râurile din mai multe bazine hidrografice, printre care: Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Vaslui, Iaşi, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluentă cu râul Jijia (judeţele: Iaşi, Vaslui şi Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Buzău, Vrancea, Bacău, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.

Se menționează că fenomenele hidrologice potențial periculoase prognozate se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum și pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate.