Pasiunea pentru dans le-a adus succesul. Cinci eleve de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tecuci au fost premiate la Festivalul transnațional de dans „Millennium LegenDancers”.
Trupa ,,Shiny Girls”, formată din elevele Roxana Irimia, Sophia Papuc, Amelia Frumuzache, Ioana Balcanu și Mădălina Drăghiciu, a demonstrat că pasiunea, munca în echipă și creativitatea pot aduce rezultate remarcabile. Tinerele se antrenează independent, își realizează propriile coregrafii, perfecționându-le prin muncă și dedicare. De-a lungul anilor, au participat la diverse evenimente artistice organizate în comunitate, promovând bucuria dansului.
Pe 13 iunie 2026, trupa „Shiny Girls” a participat la Concursul „Millennium LegenDancers”, care s-a desfășurat la Brașov, unde a impresionat juriul prin originalitatea momentului artistic, sincronizarea excelentă și energia debordantă, reușind să obțină Premiul al II-lea. Distincția reprezintă o recunoaștere a efortului depus și a pasiunii pe care o investesc în dans.
Elevele din trupa „Shiny Girls” au transmis mulțumiri speciale profesoarei Marcela Călianu pentru sprijinul constant și încrederea acordată, precum și tuturor cadrelor didactice din cadrul Colegiului Național „Spiru Haret”, care le-au susținut și încurajat pe parcursul activităților artistice.
Rezultatul obținut la Concursul „Millennium LegenDancers” confirmă faptul că talentul și perseverența pot transforma o pasiune în performanță, reprezentând cu cinste atât colegiul, cât și comunitatea locală.
