
Lucrări în derulare la Tecuci. Investiții de peste 2,6 milioane de euro doar în ultima lună
Investițiile fără precedent demarate în urmă cu cinci ani își păstrează avântul luat la Tecuci. Și în această săptămână tecucenii au putut urmări stadiul lucrărilor în curs de executare.
Astfel, miercuri, 24 iunie 2026, am aflat că licitația de 1.000.000 de euro pentru modernizarea iluminatului public este în desfășurare. Anul trecut, în Tecuci a fost modernizat 50% din iluminatul public, anul acesta se modernizează cealaltă jumătate.
„Pe scurt, schimbăm lămpile actuale cu lumină caldă/gălbuie cu lămpi pe led economice cu lumină neutră (albă). Se îmbunătățește mult calitatea iluminatului, dar în același timp scade consumul”, a precizat primarul Lucian Costin.
După finalizarea primului proiect s-a făcut o economie de aproximativ 50.000 de lei/lună la bugetul local, în condițiile în care tariful energiei a crescut. Primăria Tecuci va redirecționa economiile rezultate către asfaltarea străzilor.
Joi, 25 iunie, orașul Tecuci a încasat cea mai mare sumă din istoria orașului, din fonduri guvernamentale, într-o singură lună: 13.444.083,92 de lei. În această zi, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat în contul municipiului peste 2,6 milioane de euro, pentru facturile ultimei luni, aferente investițiilor derulate cu sprijin guvernamental.
Pentru a cunoaște ce se întâmplă cu banii noștri, administrația locală informează periodic tecucenii despre lucrările finalizate sau în curs de derulare. Vineri, 26 iunie, aflam că lucrările de anvelopare ale blocului C turn sunt în grafic. Se lucrează în paralel pe mai multe direcții: montare vată bazaltică, finisaje, schimbarea tâmplăriei etc.
„Discutând cu unii din locatari, aceștia mi-au spus că deja se simte efectul izolației montate, iar în apartamente este mult mai rece decât înainte. Iarna, fenomenul va fi invers, vor avea căldură suplimentară și implicit facturi mai mici la gaz”, a declarat edilul Lucian Costin.
Fondurile pentru executarea acestor lucrări sunt europene nerambursabile, iar locatarii nu contribuie cu absolut niciun ban.
„Numărul mari de solicitări din partea proprietarilor de apartamente, ne-au determinat să pregătim documentațiile pentru alte 10 blocuri. Mulțumesc președinților de asociații care se implică în acest demers și îi asigur pe tecuceni că voi accesa absolut toate liniile de finantare pentru eficiența energetică a blocurilor”, este mesajul primarului tecucean.
Spor la lucru!




