Minoră transportată la spital după un conflict spontan

 

Miercuri, 8 iulie 2026, la ora 16:46, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la un conflict izbucnit între două persoane de sex feminin pe strada Strungarilor din municipiul Galați.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, iar din primele verificări s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, două minore, în vârstă de 13, respectiv 14 ani, din Galați, s-ar fi agresat fizic reciproc.

De asemenea, la locul incidentului a intervenit și un echipaj medical, care a transportat minora în vârstă de 13 ani la spital, în vederea efectuării unui control medical de specialitate.

Mama minorei de 14 ani a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, pentru neluarea măsurilor necesare de supraveghere a minorului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs incidentul și luării măsurilor legale care se impun, transmite IPJ Galați.