
Vijelii și ploi torențiale
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări, valabile astăzi și mâine, 18 și 19 iulie 2026.
Cod Galben
Începând de sâmbătă, 18 iulie, ora 12, până duminică, 19 iulie, ora 10, în Maramureș, nord-vestul Transilvaniei, Crișana, Banat, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei, va fi caniculă și disconfort termic ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale cu minime în general de 20…22 de grade.
În celelalte regiuni vremea va fi călduroasă și local disconfortul termic va fi accentuat.
Astăzi, 18 iulie, între orele 12 – 17, în zonele montane, în Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, nordul și nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h) și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Cod Galben
Sâmbătă, 18 iulie, între orele 17 – 21, în Oltenia, vestul, nordul și centrul Munteniei și local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm), iar în sudul teritoriului în special prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h).
Cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Cod Galben
Începând de sâmbătă, 18 iulie, ora 21, până duminică, 19 iulie, ora 10, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei și nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Cod Galben
Începând de duminică, 19 iulie, ora 12, până luni, 20 iulie, ora 10, în sudul Olteniei și al Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime în general de 20…22 de grade.
Duminică, 19 iulie, între orele 10 – 23, în zonele montane, în Maramureș, Transilvania și Moldova, precum și în nordul Crișanei și al Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de peste 80 km/h) și grindină de mici și medii dimensiuni (1…4 cm).
În intervale scurte de timp (1…3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…60 l/mp.




