Continuându-și multiplele activități, Casa de Cultură din Tecuci, cu sprijinul nemijlocit al Primăriei și Consiliului Local, a organizat duminică, 26 iulie 2026, o frumoasă seară, dedicată, cu toată dragostea, tecucenilor și nu numai.
Astfel, începând cu ora 19,30 am asistat la o reușită prestație a elevilor Clubului de Folk din cadrul Casei de Cultură, având coordonator pe îndrăgitul cantautor, profesorul Cristian Corcioveanu.
Deschizând evenimentul, prezentatorul Mihail Vasilache reamintește publicului frumoasa reușită a activității de Karaoke care a avut loc tot aici sâmbătă, 25 iulie 2026. Continuă prin a ne vorbi de activitatea Clubului de Folk al Casei de Cultură din Tecuci, pregătit cu mult profesionalism de profesorul Cristi Corcioveanu.
Invitat să vorbească despre acest club, profesorul Corcioveanu ne spune că la realizarea acestui ingenios proiect a primit sprijinul Primăriei Tecuci, a Casei de Cultură, dar și a poetului și textierului Sorin Poclitaru, un apropiat colaborator al Casei de Cultură, prieten și de multe ori textier al unor piese realizate de cantautorul Cristi Corcioveanu.
Continuă prin a ne spune că elevii de la acest club au vârste diferite, începând de la 7 ani, unii chiar mai mici, dar iubitori de muzică, continuând cu elevi de liceu. Ne mai spune că nu e ușor să mânuiești chitara, dar cu timpul, apare dragostea față de acest instrument care dăinuie în timp.
Vorbind de elevii de 7 ani, își amintește că el a început să cânte la vârsta de 13 ani, iar la întrebarea prezentatorului, în cât timp compune o piesă, acesta ne spune că la unele a lucrat chiar 3 ani, lucru despre care ne va mai vorbi.
Spectacolul de acum, a fost deschis de micuțele dar talentatele surori Ilinca și Nora Curcă, care au prezentat „Amintire cu haiduci” din repertoriul regretatului Vali Sterian și o piesă din repertoriul internațional. A urrmat Matei Doruș cu piesa „Ceasornicarul” – pe versurile lui Horia Gârbea. A urmat Cecilia Iahtinschi cu piesa „Despre pisici” – pe versurile lui Sorin Poclitaru, pentru ca, apoi, să intre în scenă una dintre cele mai vechi membre a Clubului de Folk, Ștefania Coroiu, acum studentă în anul doi, la Facultatea de Psihologie din Iași, care ne-a prezentat piesa „Floare de vârtej”- din repertoriul Mariei Gheorghiu.
Apoi, fiindcă a remarcat că pe scenă apare un banner cu frumoasele cuvinte „Tecuci… Acasă”, ne prezintă o piesă dedicată orașului Tecuci, pe versurile profesorului de religie, poetul Cătălin Poenașu, muzica fiind scrisă chiar de ea. Este o piesă foarte frumoasă, plină de patriotism local, felicităm realizatorii acesteia și consemnăm faptul că Tecuciul avea mare nevoie de așa o piesă. Incă odată, felicitări autorilor!
În final am urmărit grupul „The Fly”, format din surorile Daria și Adelina Muscă, care ne-au prezentat piesa „Astă seară voi fi o stea”, pe versurile regretatului Zaharia Stancu, piesă din repertoriu grupului „Poesis”.
A urmat recitalul cantautorului Cristi Corcioveanu, care a început cu piesa „Banca din parc”, apoi „Cântec de sânziană”, „Meseria de copil” – versuri Aurel Brumă, muzică Cristi Corcioveanu, urmată de piesa „Second Hand”, tot cu aceiași autori, piesă realizată în urmă cu peste 30 de ani și acum plină de actualitate. A urmat piesa „Femeia ideală”, pe versurile lui Sorin Poclitaru, pentru ca recitalul să se încheie cu piesa „Îndemn”, la care autorul spune că a lucrat trei ani.
A fost un recital reușit, publicul aplaudând prestația artiștilor. Conform programului, la ora 21 a început filmul „Frumoasa și bestia”.
Acesta este un film de animație realizat în anul 1991 de Walt Dysney, lansat inițial de către Walt Dysney Pictures, un film care acoperă mai multe genuri, adică dragoste, muzică, comedie și chiar basm. Regizor filmului fiind Gary Trousdale. Filmul a obținut premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun film al anului 1992.
Publicul a fost încântat de proiecția filmului, aceasta încadrându-se perfect într-o seară frumoasă de vară petrecută în aer liber.
Iancu Aizic
sursa foto: Casa de Cultură Tecuci






