Percheziții într-un dosar de furt calificat

 

Polițiștii Direcției de Poliție Transporturi și ai Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, pun în aplicare astăzi, 30 iulie 2026, 12 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, într-o cauză privind săvârșirea mai multor fapte de furt calificat, din aeronave.

În fapt, sunt efectuate cercetări cu privire la activitatea infracțională a 16 persoane, angajați ai unei societăți comerciale și complici ai acestora.

În perioada aprilie 2023 – prezent, aceștia ar fi sustras diferite produse de catering și boutique (parfumuri, ceasuri, mâncare, accesorii, produse personalizate și alte bunuri), comercializate pe parcursul zborurilor, efectuate de către o companie aeriană, precum și încasările provenite din vânzarea acestora.

Până la acest moment, prejudiciul este de aproximativ 800.000 de euro.

Persoanele vizate vor fi conduse la audieri la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, transmite Poliția Română.

 

Lasă un răspuns