Educația pe primul loc: Program pilot la Tecuci

 

Peste 360 de copii care vor păși pentru prima dată în băncile școlii, la clasa zero, vor primi din partea Primăriei Tecuci câte un set complet de rechizite. Este încurajat în acest fel accesul la educație, protejând părinții de presiunea începutului de an școlar.

Tecucenii au putut vedea astăzi, 10 august 2026, rechizitele oferite, necesare copiilor de clasa zero.

 „Împreună cu colegii consilieri locali am luat decizia ca începând din acest an să venim cu acest sprijin și sperăm ca în anii ce urmează, în funcție de disponibilitățile bănești ale Primăriei să alocăm acest sprijin pentru rechizite tuturor copiilor până în clasa a IV-a”, a declarat primarul Lucian Costin.

Sunt aproximativ 27 de produse recomandate de învățătorii de clasă zero, cei care știu exact ce nevoi au acești copii. În pachetul oferit fiecărui copil regăsim caiete, blocuri de desen, acuarele, plastiline, pensule, creioane și tot ceea ce este necesar pentru acest debut în educație.

„Sperăm ca cei mici să se bucure, la fel ca și părinții lor, de acest sprijin din partea Primăriei, iar în septembrie să le găsească pe băncile școlii. Sunt foarte mulți copii care au nevoie de sprijin educațional, iar noi ca administrație publică locală trebuie să sprijinim aceste demersuri”, a conchis primarul tecucean.