
Spitalul municipal „Anton Cincu” Tecuci organizează concurs pentru ocuparea unui post de medic specialist confirmat în specialitatea radiologie şi imagistică medicală, în cadrul Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală.
Condiţii specifice: absolvenţi ai unei facultăţi de medicină şi farmacie, cu diploma de licenţă; certificat de confirmare în gradul profesional. În cazul medicilor rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire trebuie îndeplinită condiţia de promovare a examenului de verificare a cunoştintelor prevăzute în curriculum de pregătire aferent anului de formare; asigurare malpraxis.
Concursul se desfășoară după următorul calendar:
– 21 august 2026, ora 13 – termenul limită de depunere a dosarelor;
– 31 august, ora 10 – proba scrisă;
– 4 septembrie, ora 10 – proba clinică/practică.
Informații suplimentare puteți obține la sediul Spitalului „Anton Cincu” Tecuci, jud. Galați. Tel. 0236.812.440.



