
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 12 august, în jurul orei 17, pe DN 23, în localitatea Gulianca din județul Brăila, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
În urma impactului au rezultat șase victime, cu diferite leziuni, aflate în evaluare medicală.
Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției. Se estimează reluarea traficului în jurul orei 18:30.




