Trei ani după gratii pentru abuz în serviciu. Bărbatul și femeia au fost aduși din Marea Britanie

 

În perioada 17 – 18 august 2026, Poliția Română a adus în țară cinci persoane. Pe numele acestora erau emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.

Printre cei aduși marți, 18 august, s-au aflat un bărbat și o femeie din Galați. Aceștia au fost aduși din Marea Britanie.

Bărbatul în vârstă de 64 de ani și femeia în vârstă de 47 de ani erau urmăriți internațional pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Pe numele fiecăruia Judecătoria Galați a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 3 luni.

Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor, transmite Poliția Română.