Lucrări în execuție pe raza orașului. Investiție de 18 milioane de euro la Tecuci

 

Ultima decadă a lunii august 2026 a regăsit lucrătorii pe 15 străzi din Tecuci, angrenați în diferite lucrări de execuție. În același timp, Rondul de la intrarea în Tecuci este aproape de final, iar investiția promite mai multă siguranță în trafic și mai puține accidente auto.

Miercuri, 19 august, se amenajau noi locuri de parcare pe Aleea Arinului din Zona industrială, printr-un proiect care face parte din programul administrației locale de resistematizare a infrastructurii rutiere și decongestionarea spațiilor aglomerate din oraș. Noi locuri de parcare sunt amenajate și pe strada Cpt. Gheorghe Decuseară din Tecuci.

Vineri, 21 august, eram informați că au început lucrările de înlocuire a rețelei de apă potabilă pe strada Plugului. ​Conducta veche, aflată într-o stare avansată de uzură, este înlocuită cu una nouă, modernă, pentru a elimina avariile frecvente și pentru a asigura furnizarea apei la parametri optimi.

În aceeași zi aflam că se asfalta pista de biciclete pe strada Gheorghe Petrașcu, în cadrul unei investiții ce are menirea de a dezvolta o rețea urbană modernă, sigură și prietenoasă cu mediul, oferind tecucenilor alternative sănătoase pentru deplasarea zilnică.

 „Lucrăm în acest moment pe 15 străzi în paralel, unele sunt în faza în care se face fundația, la altele se pune bordura, la altele trotuarele, la altele se asfaltază. Avem o dinamică importantă și cred că săptămâna viitoare vom finaliza o licitație pentru încă patru sau cinci străzi, urmând în toamnă să demarăm o altă licitație pentru un calup de străzi destul de important”, a declarat joi, 27 august, primarul Lucian Costin.

Edilul și-a exprimat speranța că prin acest calup orașul va fi adus la un nivel la care să nu ne mai plângem în ceea ce înseamnă infrastructură. Vor fi refăcute toate străzile importante din oraș, vor mai rămâne străzile micuțe, în cartierele mărginașe care vor mai necesita modernizări.

„Eu îi înțeleg și pe oameni, pentru că au ani de zile de când stau pe străzi care n-au văzut niciodată asfaltul. Le transmit tuturor același lucru. Nu voi putea să asfaltez tot orașul deodată, trebuie să lucrăm etapizat”, a menționat edilul.

Primarul tecucean i-a informat pe tecuceni că unul dintre cele mai așteptate proiecte, refacerea zonei centrale, va intra la execuție în luna septembrie. Va fi schimbat tot ceea ce înseamnă zona de centru a Tecuciului, printr-un proiect major în valoare de 18 milioane de euro, fonduri europene.

„Este cel mai mare proiect din istoria Tecuciului și cred că va rămâne cel mai mare mult timp după ce voi pleca, pentru că 18 milioane de euro nu vedem prea ușor la Tecuci. Am gândit o strategie cu colegii de la Fonduri europene, am creionat un proiect destul de ambițios și am reușit să obținem finanțare”, a declarat Lucian Costin.

Modernizarea implică patru străzi centrale – 1 Decembrie 1918, Gheorghe Petrașcu, Republicii și Ion Petrovici, iar investiția va schimba dinamica mobilității.

Spor la lucru!