
În amintirea bunului și regretatului meu prieten, poetul Dionisie Duma
Mi-e dor de tine, dragă Didi!
Inițial, am dorit să public aceste rânduri cât mai aproape de 8 septembrie, ziua de naștere a poetului Duma. Dar, pentru că buna mea prietenă, Mariana Enache mi-a reamintit faptul că pe 1 Septembrie se sărbătorește Ziu Sfântului Cuvios Dionisie, considerat Farul Duhovnicess din Ațos, fac acest lucru acum.
Personal, mi-au rămas puternic întipărite în memorie, două date – 8 septembrie și 19 februarie. Prima reprezintă data nașterii marelui poet, născut în anul 1940 și a doua, 19 septembrie 2018, data la care poetul și-a strâns cu minuțiozitatea cunoscută toate lucrurile, dar mai atent lucrările la care el ținea enorm și a plecat spre o altă lume, pe care el, și poate nu numai el, o consideră a fi mai bună.
De aceea, am plăcuta obligație, că în preajma acestor două date importante pentru mine, să vin cu noi materiale și amintiri despre prietenul Didi, despre omul pe care eu nu l-am văzut în trening sau blugi ci numai cu costum și cravată.
Data de 8 septembrie, rămâne pentru mine data când, în fiecare dimineață, în jurul orei 9, plecam spre locuința lui din strada Căpitan Darbun, ținând în mâna cadouri simbolice pe care el le primea cu reținere spunând mereu „nu trebuia” și apoi le înmâna distinsei soții Flori căreia îi spunea imediat „Flori, fă repede două cafele” și apoi mă îndemna să beau un pahar de vin pe care el mi-l prezența cu mare bucurie „E bun, e făcut de mine, cu struguri de la cineva din zona Cernicari”.
Apoi, pentru că în ultimul timp el nu se mai putea deplasa, urma veșnica întrebare „Spune ce se mai întâmplă, din punct de vedere cultural, în târgul nostru?” Și eu îi spuneam activitățile la care am fost prezent.
Am acum, în fața mea, volumul poetului Dionise Duma intitulat „Un alt popas” apărut la Editura Tipo Moldova în anul 2016, pe care mi l-a oferit cu următoarea dedicație – „Dragului meu prieten, Iancu Aizic, acest popas pe bătrâna noastră Terra, cu toate sentimentele de profundă prețuire și admirație – Dionisie Duma, Tecuci, marți 23 august 2016”.
Volumul se deschide cu poezia „Rugă”, din care reproduc prima strofă care spune totul despre idealurile lui:
„Mai spală-mă Iisuse de păcate
Iar eu, cu lacrimi Te-oi spăla pe față
Și du-mă drept spre clipele de viață
Întru lumina zărilor curate.”
Foarte interesantă este prima strofă din poezia „Poem”, care începe cu versurile:
„Pe strada Căpitan Darbun
Se anunță iarna prea devreme
Mie teamă, iar, că am să-ți spun
Că-mi curge sângele în poeme.”
Mai trebuie amintit faptul că poetul Dionisie Duma a fost membru al Societății Culturale „Junimea 90” din Iași, Societatea scriitorilor „Costache Negri” din Galați, Asociația scriitorilor pentru promovarea realizărilor artistice „Aspra” Galați, al Uniunii scriitorilor din Republica Moldova, al Fundației pentru promovarea culturii balcanice și europene, al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași și acum al altui USR – Uniunea Scriitorilor din Rai.
Pentru întreaga lui activitate literară desfășurată de-a lungul a peste trei decenii, USR i-a acordat Premiul de Excelență.
Nu cunosc alți poeți tecuceni care să se poată bucura de faptul că au referințe critice de la nume de mare rezonanță cum ar fi academician Iorgu Iordan, acad. Constantin Ciopraga, Ioan D. Goia, acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga, Daniel Corbu, Gheorghe Istrate, acad. Theodor Codreanu și mulți alții.
În poezia „Inscripție în letopiseț”, poetul spune:
„Da, în Tecuci, a existat un Poet – Dionis
Lumea îl cunoștea. El avea și un Prieten.
Ioanid, tot Poet. Și când Sărmanul
Dionis și Bietul Ioanid se întâlneau
Și se puneau pe cântat
Strada vuia de la un capăt la celălat
TRĂIASCĂ POEZIA ȘI MARII VISĂTORI.
Tecuci, marți 10 mai 2016”
Voi încheia aceste rânduri cu câteva versuri din poezia „Moment 2016”, dedicată pictorului Mihai Bandac:
„Ce vremuri tulburi și posace
Nici trubadurii nu mai cântă
Orce refren ne înspăimântă
Nu e război, dar nici nu-i pace!
În vremuri aspre și sărace
Mi-e dor de tine și de… pace.”
Dumnezeu să îl aibă în pace veșnică, iar noi îi vom păstra mereu memoria așa cu se cuvine.
Iancu Aizic


