
Reverență profesorilor noștri, dascălii de altădată
Într-o zi de septembrie liniștit și suav, în prima săptămână de la începerea anului școlar, în 11 septembrie 2026, un buchet de oameni maturi, noi promoția 1976, ne-am adunat pe aleele liceului – Colegiului „Spiru Haret”, din Tecuci.
Nu se poate descrie aroma și mireasma emoțiilor la primele momente ale întâlnirii, cu unii colegi după 50 de ani, iar cu alții după 40 de ani, tot mulți ani, despărțindu-ne tineri, în care doar fotografia din ecusoane, cu imaginea din tabloul promoției mai amintea chipul nostru de odinioară. Și am ratat atâtea momente esențiale, să vorbim despre ce suntem, ce am ajuns și ce avem de preț, și ce a însemnat liceul pentru noi, că ne-am propus să repetăm întâlnirea, ca să schimbăm impresii, deși tehnologia de azi ne poate ajută să o facem rapid în diferite moduri.
În fapt întâlnirea nu era numai despre noi, promoția, la întâlnirea celor 50 de ani! Am evocat un moment de „În memoriam” pentru profesorii ce ne-au slujit cu atât devotament, între 1972-1976 și pentru colegii noștri, plecați prea devreme.
Promoția 1976 a avut cinci clase, iar trei diriginți sunt la cele veșnice: prof. Mititelu Maria (biologie – clasa A), prof. Pandele Vasile (chimie – clasa D) și prof. Susanu Alexandrina (istorie, clasa E).
În tot freamătul acestei întâlniri remarcabile și merituoase, „cireașa de pe tort” a fost să avem alături de noi șapte dintre profesorii în viață, ce ne-au îndrumat în anii minunați ai licelui. Fiecare distins profesor a adus un parfum de timpuri apuse în care educația și școala erau adevăruri sacre, iar profesorul și discipolii erau indiserabil prieteni în școala vieții.
Remarcabil, de la început a ajuns pe alee și în sală, mereu primul prezent, fostul director al liceului prof. Pavel Virgil, care ne-a ținut un discurs elevat și argumentat despre ce a fost și însemnat educația pe vremea noastră. Distinsul profesor la data de 9 octombrie 2026 va împlini memorabila vârstă de 90 de ani și îi dorim din suflet zile bune cu bucurii alese. Ne-a oferit cărți și vorbe de duh și noi nu putem decât să fim recunoscători universului că I-am avut în procesul educativ ca dascăl și director și că Dumnezeu îl are în grijă, să ne coloreze încă viața și amintirea. Memorabilă este cartea oferită nouă cu generozitate, despre fostul director Prof. Iulia Gheorghiu („Puterea Cuvântului Scris – epistole, vol. al II-lea”) care include scrisorile distinsei doamne între anii 1974-1975, când era departe de liceu, ducând atunci lupta cu nemiloasa boală, care i-a adus sfârșitul în iulie, după bacalaureatul nostru.
Pe alee și la masa profesorilor a ajuns și distinsa prof. Chiriță Maria, decan de vârstă între colegii profesori prezenți (91 de ani), diriginta de la clasa C, profesorul de biologie, un model de eleganță și profesonalism în anii liceului, care și acum cu cochetărie aleasă ne-a bucurat cu discursul și prezența la întâlnire, deși sănătatea îi pusese câteva probleme. Norocoșii sunt și colegii noștri, în clasa C, căci toți sunt în viață!
Din generația profesorilor cu 90 de ani, nelipsitul prof. Moraru Gheorghe, profesorul de sport, în amintirea noastră mereu foarte activ și nelipsit în freamătul liceului, mereu pe teren ori pe holurile liceului, care ne-a ținut un discurs memorabil și a recitat și ultima poezie, oferindu-ne cu generozite cărțile dumnealui și chiar enigme de descifrat, ca să putem primi cadoul. Ce lectură plăcută și interesantă, cartea dumnealui „Viața mea… ca o poveste”, un CV autentic al profesorului, care citită în timp de colegi, suntem siguri că va atinge toate coardele sensibilității amintirilor noastre umane. Ne amintim că impunea respect fără efort, combinând exigența profesorală cu o profundă grijă părintească pentru viitorul elevilor.
Au urmat și profesori mai tineri, care nu au ajuns la 90 de ani. Un gând de profundă recunoștință a fost îndreptat prof. Chivu Neculai, dirigintele clasei B. Profesor de matematică de rigoare excepțională și pentru o perioada director al liceului nostru, domnia sa nu ne-a predat doar știință cifrelor ci ne-a oferit o adevărată lecție de caracter și demnitate. Cu înțelepciune și noblețe sufletească rară ne-a învățat cum să ne calculăm corect pașii în viață și să rămânem oameni drepți în fața oricărei ecuații a destinului.
Un gest de remarcat este și faptul că prof. Pavel Maria, profesorul de chimie, a sosit la întâlnirea noastră venind tocmai de la București, și îi suntem deplin recunoscători pentru acest gest, care cu discreție și elegantă ne-a dus mesajul și ne-a adus cu nostalgie și respect figura dascălului de atunci, a omului blând, delicat și pasionat de domeniu, și care ne-a însămânțat germenii studiului avansat, în anii de liceu.
A urmat la discurs prof. Cornenshi Ion, profesorul care cu profesionalism desăvârșit ne-a îndrumat în tainele fizicii, că să descoperim de atunci lumea cu tainele ei ascunse, și a modelat caractere și destinel, școala nefiind un simplu loc de muncă, ci o misiune de viață dedicată luminării minților.
Iar dintre tinerii noștri profesori, prof. Daraban Vasile a încheiat prelegerile colegilor, purtându-ne ușor la amintirile orelor desfășurate cu multă rigoare și echipament adecvat vremurilor de atunci.
A fost așteptat și dorit să ajungă până în ultima clipă, cu multă emoție și prof. Volanschi Vladimir, profesorul de franceză, iubit și venerat de cei care l-au avut la clasă, pregătiți cu pachetul de aminitiri selectate, ca foști colegi să își mai depene amintiri frumoase împreună.
Nu am reușit să oferim profesorilor ceva deosebit, dar credem că frânturile de discuții i-au asigurat că pentru noi ei sunt, au fost și vor rămâne candele vii aprinse în parcursul vieții noastre.
Vă mulțumim că ați existat și că ați contribuit la formarea noastră ca oameni! Dumnezeu să vă binecuvânteze viața cu tot ce vă lipsește OAMENI BUNI, DRAGI ȘI ADEVĂRAȚI PROFESORI!
Geta Cârâc







