
Prima ședință de cenaclu literar fără președintele Dan Vîță
Cu inimile pline de durere și regrete, o mare parte dintre membrii Cenaclului Literar „Calistrat Hogaș’’ din Tecuci s-au adunat joi, 17 septembrie 2026, în Sala „Mihai Berza” a Casei de Cultură din Tecuci, într-o ședință de lucru, pentru a pune la punct unele probleme organizatorice de strictă necesitate. Pentru acest lucru trebuie apreciată inițiativa secretarei cenaclului, scriitoarea Daniela Violeta Copăceanu, mereu atentă la tot ce se întâmplă în cenaclu.
Până la începerea ședinței, Mariana Enache și Daniela Violeta Copăceanu au împărțit tuturor celor prezenți colăcei și lumânări aprinse, procurate de ele, în memoria celui care a fost președintele cenaclului, poetul Dan Vîță. A urmat un moment de reculegere în memoria acestuia, încheiat prin frumoasele cuvinte ale profesorului și scriitorului Virgil Pavel: „Drum luminat printre stele, poete, în infinitul ceresc. Dumnezeu să te ierte și să te aibă în paza veșnică!”.
Apoi, în deschiderea ședinței, managerul Casei de Cultură, Cristian Gabriel Călugăru, a anunțat că în prezent se poartă discuții pentru organizarea și în acest an a Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, pregătit pentru data de 30 octombrie 2026, venind cu informații interesante despre modul în care se dorește a fi organizat acest festival. Inginerul Alexandru Dimitrescu a completat cu observații menite să asigure calitatea festivalului, la fel și una dintre cele mai vechi membre ale cenaclului, Mariana Enache.
Scriitorul Tănase Dănăilă a amintit faptul că la festival vor fi acordate premiile I, II, III și mențiuni, precum și Marele Premiu al Festivalului. A continuat spunând că ar fi bine ca, în cadrul festivalului sau chiar înainte, să se meargă prin școli și colegii pentru a atrage elevii spre literatură și, mai ales, spre poezie.
S-a amintit și faptul că unul dintre membrii juriului va fi părintele poet Ioan Pintea din Bistrița, care a mai fost invitat și altă dată la Tecuci. Despre membrii juriului a vorbit și Mariana Enache, iar despre prezența în școli a membrilor juriului a vorbit profesoara și poeta Dorina Vârlan.
În continuare, a luat cuvântul secretara cenaclului, Daniela Violeta Copăceanu, care a început prin a spune că scopul ședinței a fost și acela de a face tot posibilul ca activitatea cenaclului să continue, iar în acest sens este absolut necesar să fie ales un nou președinte. S-au vehiculat și propus mai multe nume, printre care Constantin Oancă, care a mai deținut această funcție, dar este acum bolnav. A fost propusă și Violeta Copăceanu, propunere la care subsemnatul a arătat că este foarte bună, dar mai potrivită în funcția de secretară, unde a realizat foarte multe lucruri frumoase. În cele din urmă, a fost propus și votat cu unanimitate poetul Adrian Răcaru, care a devenit noul președinte al cenaclului.
Profesorul Virgil Pavel a anunțat apoi că pe data de 15 septembrie 2026, la Iași, a avut loc o manifestare la împlinirea a 5 ani de la decesul profesorului universitar doctor și poet Ioan Jean Hurjui, tecucean, absolvent al promoției 1951 a Liceului de Băieți „Dimitrie Sturza’’, astăzi CNCH. La manifestare au fost prezente mai multe personalități din lumea medicală și culturală din Iași și Tecuci. Ne-a mai anunțat că pe data de 9 octombrie va împlini frumoasa vârstă de 90 de ani, ocazie cu care va lansa o nouă carte pe data de 11 octombrie 2026, la Casa de Cultură Tecuci.
La această ședință, pe lângă cei care au vorbit, au mai participat Cătălin Dumitrescu, Iancu Huzum, Ionică Răileanu. A fost întocmit, în final, un Proces-verbal, semnat de toți cei prezenți, pentru autentificarea numirii lui Adrian Răcaru ca președinte al cenaclului.
Ședința și-a atins pe deplin scopul dorit.
Iancu Aizic







