
Aniversarea (90 de ani) și o nouă lansare de carte (a 20-a) a distinsului profesor Virgil Pavel
La 9 octombrie 1936, în satul Strâmba, comuna Corbița, județul Vrancea, s-a născut profesorul și, mai ales, Omul în adevăratul sens al cuvântului, Virgil Pavel.
Urmează clasele primare în satul Buruiești al comunei Izvoarele din Vrancea, apoi studiile gimnaziale la Liceul „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, în perioada în care director era renumitul profesor și om de cultură Constantin Solomon.
Urmează apoi Școala Medie Tehnică de Construcții, Economie și Planificare din Satu Mare, după care Facultatea de Matematică și Fizică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în perioada 1956-1960, fiind repartizat apoi la Liceul Nr. 1 Tecuci, astăzi Colegiul Național „Spiru Haret”, unde ocupă funcțiile de profesor, director adjunct și director până în anul 2000, când se pensionează.
Aceasta ar fi, pe scurt, viața și activitatea apreciatului profesor Virgil Pavel.
După pensionare, în cei 26 de ani care au trecut, atunci când mulți oameni aleg odihna ca răsplată a muncii depuse, Virgil Pavel a trecut din lumea cifrelor în cea a literelor, scoțând astăzi de sub tipar cea de-a 20-a carte, intitulată „Un profesor tecucean la 90 de ani”.
Despre această carte, ca și despre celelalte, vom comenta într-un alt material, având acum plăcerea și bucuria de a prezenta cronica zilei de 11 octombrie 2026, pe care autorul a ales-o pentru a-și sărbători ziua de naștere și lansarea de carte.
Sărbătorirea distinsului profesor a început la ora 10, când, după obișnuita slujbă de la Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Tecuci, preoții Mihail Roșu și Gheorghe Joghiu au ținut să vorbească despre viața și activitatea profesorului Virgil Pavel, aducând mulțumiri pentru tot ceea ce a realizat de-a lungul vieții, pentru generațiile de elevi pe care le-a format și pentru contribuția sa la viața culturală a orașului Tecuci, oraș care l-a adoptat cu drag.
Mulțumiri au fost adresate și distinsei sale soții, profesoara Lidia Pavel, care i-a fost alături în profesie, în viață și care, în ultimii ani, a devenit o adevărată colaboratoare pe tărâm literar.
Apoi, începând cu ora 12, Sala Studio a Casei de Cultură din Tecuci a găzduit festivitatea de lansare a cărții „Un profesor tecucean la 90 de ani”, avându-l ca moderator pe îndrăgitul profesor Vladimir Radu, consilier local.
Acesta și-a manifestat bucuria de a modera această nouă lansare de carte, vorbind despre viața și activitatea profesorului Virgil Pavel, pe care l-a invitat la masa prezidiului, alături de profesorii Vasile Ghica, Constantin Oancă și profesorul universitar Ioan Răducea, prefațatorul și corectorul volumului.
Invitat să ia cuvântul, profesorul Virgil Pavel, vizibil emoționat, a mărturisit că speră ca și acest moment important din viața sa să treacă la fel de frumos precum anii pe care i-a trăit până acum.
Revenind în calitate de moderator și referindu-se la noua apariție editorială, profesorul Vladimir Radu a subliniat că și această carte se adaugă celorlalte volume prin care autorul a surprins momente importante din viața personală, evenimente cultural-educative ale Tecuciului și amintiri despre colegii profesori de la Liceul Nr. 1 Tecuci, locul unde și-a desfășurat activitatea didactică timp de 40 de ani.
Invitat să ia cuvântul, profesorul Ioan Răducea a apreciat ceea ce se întâmplă pe plan cultural la Tecuci și faptul că orașul se poate mândri cu asemenea profesori și scriitori. A evidențiat stilul autorului, descrierile și acuratețea acestora. Vorbind despre carte, a remarcat în special frumoasa poveste a bradului plantat de profesorul Pavel în anul 1963 în fața clădirii liceului. În încheiere, a afirmat: „Apreciez tot ceea ce se întâmplă din punct de vedere literar aici, la Tecuci.”
Vorbind despre profesorii tecuceni de renume, profesorul Vladimir Radu l-a amintit și pe academicianul Iorgu Iordan, de la a cărui naștere se împlinesc 138 de ani și 40 de ani de la trecerea sa în eternitate.
A luat apoi cuvântul profesorul Constantin Oancă, membru al Uniunii Scriitorilor din România și fost elev al profesorului Pavel. Acesta a afirmat că profesorul Pavel a fost un adevărat educator și că atunci când vorbim despre modele de viață trebuie să amintim mereu numele său. „Nu putem vorbi despre învățământ fără educație. Noi trebuie să fim modele pentru cei care vin după noi. Îl felicit pe profesorul Virgil Pavel, îi urez un călduros «La mulți ani!» și mă bucur că i-am fost elev.”
În continuare a luat cuvântul profesorul Vasile Ghica, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a declarat că se bucură enorm la fiecare lansare de carte, mai ales atunci când este vorba despre autori tecuceni. „Îndrăznesc să îl asemăn pe profesorul de matematică Virgil Pavel cu un alt matematician celebru, Ion Barbu, devenit un îndrăgit poet. Apreciez și faptul că profesorul Pavel a devenit membru al cenaclului literar și este prezent la majoritatea manifestărilor cultural-literare din zona Tecuciului și nu numai. Îi urez «La mulți ani!» și să continue să scrie.”
Profesorul Pavel a intervenit pentru a aminti că, de-a lungul anilor, prin conducerea liceului au trecut peste 23 de directori și că se bucură să îl aibă acum în sală pe fostul director Nicolae Chivu.
Cuvinte de apreciere pentru întreaga activitate a profesorului Pavel au venit și din partea jurnalistei și poetei Mioara Baciu, membră a UZPR, apropiată în ultimii ani de viața cultural-literară a Tecuciului.
Un discurs plin de emoție și nostalgie a fost susținut de Cristian Pavel, unul dintre cei patru nepoți ai sărbătoritului, care a împărtășit frumoase amintiri din familie.
A luat apoi cuvântul profesorul pensionar Valerică Păulescu din Focșani. Acesta a povestit cum, căutându-l pe medicul Virgil Pavel, a ajuns să îl cunoască pe profesorul Virgil Pavel, legând astfel o frumoasă prietenie. Intervenții interesante au avut și jurnalistul Tănase Dănăilă, precum și profesoara Doina Nicolau.
Părintele și scriitorul Ionel Rusu, originar din comuna Umbrărești și aflat în prezent la Galați, a apreciat întreaga activitate a profesorului Pavel, afirmând că volumele sale scot la lumină evenimente care altfel ar fi fost uitate.
Profesorul Gheorghe Moraru, autor al mai multor volume umoristice, coleg de școală și de cancelarie cu sărbătoritul și având aceeași vârstă cu acesta, a afirmat cu umor că îi așteaptă și pe ceilalți participanți să ajungă la frumoasa vârstă de 90 de ani.
A fost invitat apoi să ia cuvântul profesorul Nicolae Chivu, care și-a exprimat bucuria pentru toate realizările fostului său coleg, afirmând că acesta refuză să îmbătrânească și reușește să salveze de la uitare momente și evenimente importante din viața comunității.
Subsemnatul am intervenit amintind de prezența medicului Virgil Pavel la stadionul din localitate în anii 1960-1970, când asigura asistența medicală la manifestările sportive și alerga, atunci când era nevoie, cu trusa medicală în spate pentru a acorda primul ajutor. Am continuat exprimându-mi bucuria că am fost elevul profesorului Pavel, după care am colaborat și pe plan literar. Am apreciat la dânsul dorința de a fi, asemenea unui matematician autentic, cât mai riguros în exprimare, analizând fiecare cuvânt și fiecare semn de punctuație. Am remarcat și frumoasele cuvinte pe care le spune despre mine: „L-am avut elev pe Iancu. Nu știu câtă matematică a învățat de la mine, dar eu am învățat multe de la el în privința exprimării.”
Și închei cu satisfacția că profesorul Virgil Pavel este Cetățean de Onoare al Municipiului Tecuci, iar propunerea și motivația acordării acestui titlu au pornit de la mine. Acest lucru mă bucură enorm.
În continuare a luat cuvântul inginerul Alexandru Ștefan Dimitrescu, apreciat pentru implicarea sa în cultura și literatura tecuceană, vorbind despre strânsa legătură dintre matematică și literatură.
O atentă analiză a vieții și activității literare a profesorului Pavel a fost prezentată de profesorul și scriitorul Ionel Necula, membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor a aproape 150 de volume.
A urmat profesorul Ioan Corninschi, care a spus: „Exact acum 56 de ani, o lună și 11 zile, profesorul Pavel, pe atunci director adjunct al liceului, m-a prezentat noilor mei colegi de la Liceul Nr. 1, unde fusesem repartizat, și m-a condus în sala de clasă, prezentându-mă elevilor. Acest gest nu poate fi uitat. Am avut apoi o frumoasă și fructuoasă colaborare.”
Ultima vorbitoare a fost profesoara Alexandrina Roman din Umbrărești, fostă elevă a Liceului Nr. 1, care a adresat mulțumiri profesorului Pavel pentru întreaga sa activitate.
Discuțiile au continuat apoi la restaurantul Avantaj, unde familia Pavel a oferit o masă invitaților, alături de volume cu autograf.
În încheiere, ținem să amintim remarca profesorului Ștefan Nistor, care a mulțumit încă o dată distinsei doamne Lidia Pavel pentru sprijinul acordat soțului său.
Urăm și noi familiei Pavel un călduros „La mulți ani!” și apreciem reușita organizării și desfășurării acestui frumos eveniment.
Iancu Aizic


