Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

La „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” ce se va desfășura la Tecuci au confirmat  participarea un număr de 25 agenți economici care vor oferi 142 locuri de muncă 

 Avem deosebita plăcere de a va invită să participaţi la desfăşurarea evenimentului anual „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, care va avea loc joi, 20 octombrie 2016. 

În mod devenit tradiţional, în toamna fiecărui an, AJOFM Galaţi organizează „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, eveniment dedicat în primul rând acestora, aflaţi într-un moment important al vieţii lor, când sunt pregătiţi să treacă de la perioada de formare teoretică la cea de valorizare practică a cunoştinţelor dobândite, prin integrarea în câmpul muncii.
Angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ pot confirma participarea, numele delegatului, locurile de muncă vacanţe pe meserii şi numărul acestora, până în data de 18.10.2016, ora 12.00, la fax 0236 / 415151, e-mail: [email protected] sau la sediul AJOFM Galaţi, pentru rezervarea standurilor.
Acest eveniment poate reprezenta o bună oportunitate de promovare a ofertei dumneavoastră de locuri de muncă şi o posibilitate concretă de a interacţiona direct cu cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, pentru selectarea persoanelor care corespund exigenţelor dumneavoastră.
Informaţii suplimentare puteţi solicita la AJOFM Galaţi, str. Domnească nr. 191, tel 0236/412262, 0236/416311
„Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” se va desfăşura în data de 20 octombrie 2016, începând cu ora 9, simultan în două locaţii:
– Municipiul Galaţi – Holul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, str. Domnească, nr. 47;
– Municipiul Tecuci – Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr. 107.
Participarea la acest eveniment este gratuită.
                                       


Cezar Florian Năstase – Director Executiv AJOFM Galaţi